Primul tablou oficial al regelui Charles al III-lea al Marii Britanii a fost dezvăluit la Palatul Buckingham în luna mai 2024.
Tabloul realizat de artistul englez Jonathan Yeo îl prezintă pe monarh în nuanţe de roşu aprins, acesta fiind primul lucru care se remarcă la pictura cu dimensiuni de 2,6mx2m.
Cu siguranţă, nu este un tablou clasic. Prin folosirea excesivă a nuanţelor de roşu, Jonathan Yeo a dorit să facă referire la tradiţiile portretului regal, „dar într-un mod care să reflecte o monarhie a secolului XXI şi care să comunice umanitatea profundă a subiectului”, după cum a transmis artistul într-un comunicat.
Fluturele exprimă pasiunea regelui pentru natură
Regele Charles al III-lea poartă uniforma Gărzilor Galeze şi ţine în mână o sabie, iar deasupra umărului drept apare un fluture.
Mulţi s-au întrebat ce caută fluturele într-un portret oficial, însă explicaţia a oferit-o chiar artistul. Astfel, fluturele a fost adăugat pentru a face referire la pasiunea şi preocuparea regelui Charles al III-lea pentru natură şi mediu. Totodată, fluturele este un simbol al metamorfozei, ceea ce înseamnă că poate „spune şi mai multe poveşti”, după cum au notat jurnaliştii de la The Mirror.
„Fluturele simbolizează frumusețea naturii și subliniază implicarea lui Charles III în proiecte de mediu”, potrivit BBC.
La reşedinţa regelui din Highgrove, Gloucestershire, grădinile sale sunt amenajate în armonie cu natura. De asemenea, Charles s-a impus şi prin opiniile sale referitoare la protejarea mediului, încurajând autorităţile să se implice în combaterea încălzirii globale şi în salvarea pădurilor tropicale.
Povestea din spatele tabloului
Tabloul a fost realizat în perioada iunie 2021 – noiembrie 2023, timp în care regele a pozat de patru ori, câte o oră. De fiecare dată, regele a stat sprijinit de sabie în jur de 40 de minute. Interesat de artă, regele l-a întrebat pe Jonathan Yeo mai multe despre pensule şi modul de realizare a tabloului.
Este bine de ştiut că regele nu a văzut tabloul decât la inaugurarea oficială, fiind foarte mulţumit de rezultat. „Este remarcabil”, ar fi spus regele despre tablou.
Jonathan Yeo a mai realizat portretul reginei Camilla în 2014 şi al tatălui monarhului, prinţul Philip, în 2008.
@drenate. Foto: royal.uk