În 1930, o clădire cu opt etaje – 11.000 de tone de oțel și cărămidă – a început să se miște într-o dimineață de toamnă, în Indianapolis. În interior, liniile telefonice au rămas pe deplin funcționale, iar angajații au continuat să lucreze la birourile lor. Și absolut nimeni nu a fost evacuat. Povestea poate părea absurdă, dar este cât se poate de bine documentată.
Compania Indiana Bell Telephone avea nevoie de o clădire mai mare pentru a găzdui echipamente noi și pentru a face loc unui număr mai mare de angajați. În loc să demoleze vechiul sediu, arhitectul Kurt Vonnegut Sr. a propus o soluție pe care mulți o consideră nerealistă: mutarea întregii clădiri. Fără a-i întrerupe activitatea şi fără a o evacua.
Clădirea a alunecat fără niciun sunet
Imaginați-vă o structură cu dimensiunile de aproximativ 30 pe 41 de metri, alcătuită din opt niveluri din oțel și cărămidă, având o greutate comparabilă cu cea a câtorva zeci de locomotive. Acesta este colosul arhitectural pe care inginerii aveau să-l mute din locul său inițial.
Proiectul a început la jumătatea lunii octombrie 1930 și s-a încheiat la jumătatea lunii noiembrie, necesitând puțin sub o lună de manevre meticuloase. Clădirea a fost mai întâi deplasată 16 metri spre sud, apoi rotită la 90 de grade. Apoi, a fost împinsă 30 de metri spre vest, pentru a fi aliniată cu strada Meridian.
Pentru a realiza acest lucru, echipele au ridicat mai întâi întreaga structură cu aproximativ șase milimetri folosind cricuri hidraulice.
Apoi, clădirea a fost așezată pe role, aidoma unei piese grele de mobilier mutate cu ajutorul unor dispozitive de glisare. Fiecare împingere deplasa structura cu aproximativ un centimetru, rezultat obținut printr-o succesiune de șase acționări ale cricurilor.
În total, structura înainta cu o viteză de circa 38 de centimetri pe oră. Era un ritm extrem de lent, dar executat cu o precizie absolută.
Angajații, la birou în timpul mutării
Iată detaliul care face ca această poveste să fie aproape suprarealistă: pe parcursul întregului proces de construcție, aproximativ 600 de angajați au continuat să vină zilnic la serviciu în această clădire. Aceştia foloseau liftul, lucrau la birouri și răspundeau la apeluri telefonice, în timp ce întreaga structură înainta încet sub picioarele lor.
Pentru a asigura accesul în clădire, în ciuda deplasării sale treptate, inginerii au instalat o pasarelă mobilă. Aceasta se mișca în tandem cu clădirea, permițând angajaților să intre și să iasă fără întrerupere, zi de zi, de parcă nimic neobișnuit nu s-ar întâmpla.
Se spune că unii angajați nici măcar nu au observat mutarea clădirii – procesul a fost atât de lent și de constant, încât un pahar cu apă lăsat pe un birou nu s-ar fi vărsat. Acest detaliu spune multe despre precizia operațiunii desfășurate de echipa lui Kurt Vonnegut Sr.
Provocarea tehnică
Adevărata dificultate nu consta doar în structura clădirii în sine, ci în toate elementele care o conectau la restul orașului. Prin clădire treceau peste 500 de circuite telefonice interurbane. Întreruperea acestora – fie și pentru câteva minute – ar fi paralizat o parte din comunicațiile regiunii.
Prin urmare, a fost necesară prelungirea și sporirea flexibilității tuturor cablurilor electrice, liniilor telefonice și a conductelor de apă și gaz. Fiecare conexiune trebuia să poată prelua mișcarea clădirii fără a se rupe sau a se tensiona excesiv.
Rezultatul? Nu a existat nicio întrerupere a serviciilor pe parcursul întregii operațiuni. Ridicând receptorul, abonații Indiana Bell nici nu bănuiau că imobilul care găzduia comunicațiile lor își schimba adresa chiar sub ochii lor.
Clădirea originală a fost demolată în 1963. Noul sediu – finalizat în 1932, la adresa 240 North Meridian Street – există și astăzi. Mai mult, a fost transformată într-o clădire cu destinație mixtă; lucrările de reconversie au fost finalizate în 2023.
@drenate. Foto: © William H. Bass Photo Company
