Aron Ralston, bărbatul care și-a amputat brațul pentru a supraviețui

Singur, prins de un bolovan de 500 de kilograme într-un canion îndepărtat, Aron Ralston a supraviețuit imposibilului: și-a amputat brațul drept cu un briceag pentru a scăpa de o moarte sigură.  

Aron Ralston, călător, alpinist și inginer american, a fost protagonistul unei extraordinare povești de supraviețuire. În primăvara anului 2003, Aron s-a aventurat în Parcul Național Canyonlands din Utah, SUA. Nu avea cum să știe că această escapadă avea să devină o luptă extremă împotriva morții.

În momentul în care a ajuns într-un canion îngust, Aron a fost surprins de o cădere de bolovani. În acel moment, brațul drept i-a fost prins între peretele canionului și un bolovan de câteva tone. În aceste condiții, a făcut toate eforturile pentru e-și elibera brațul, fără să reușească însă. Timpul era împotriva lui și fiecare minut i-a întărit ideea că trebuie să se elibereze prin propriile mijloace, chiar extreme.

Ralston a făcut greșeala crucială de a pleca fără să informeze pe nimeni despre traseul lui exact sau despre durata drumeției. Un comportament pe care el însuși l-a denunțat când făcea parte dintr-o echipă de salvare din New Mexico. Această lipsă de avertizare a întârziat orice încercare de salvare. Timp de cinci zile, nimeni nu a știut că este blocat în deșert. Abia luni dimineața, când nu s-a întors la serviciu, colegii au început să-și facă griji. Marți, șeful său i-a alertat părinții.

Gestul extrem

Aron Ralston s-a luptat zile la rând cu epuizarea, frigul, deshidratarea și durerea. Avea pantaloni scurți, iar noaptea a fost nevoit să suporte temperaturile scăzute din deşert. Şi-a luat gândul de la speranţa că va putea găsi pe cineva care să îl salveze. Ultima picătură de apă pe care o avea la el a băut-o miercuri, iar joi dimineaţa a recurs la gestul extrem: şi-a tăiat singur braţul drept cu ajutorul briceagului pe care îl avea la el. Totul a durat în jur de o oră, timp în care a îndurat dureri chinuitoare. Dacă nu ar fi procedat astfel, ar fi murit din cauza hemoragiei. Cu braţul tăiat, a reuşit să iasă din canion şi a mers în jur de 13 kilometri, până a întâlnit oameni. A fost evacuat cu un elicopter şi dus la spital, unde a fost tratat.

Povestea lui Aron a fost sursă de inspiraţie pentru filmul „127 de ore”, în regia lui Danny Boyle, cu James Franco în rolul principal

Aron Ralston nu a renunţat însă la alpinism şi drumeţii. Cu ajutorul unei proteze la mâna dreaptă, şi-a reluat traseele dificile, devenind şi susţinător al conservării mediului înconjurător.

@drenate. Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Asasinate celebre dejucate. Operaţiunea care îl putea elimina pe Hitler

Importante personalități ale lumii politice și religioase au trecut prin adevărate încercări...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *