Se ştie că Veronica Micle a fost femeia pe care marele Mihai Eminescu a iubit-o nebuneşte şi căreia i-a dedicat poezii celebre. Dar inima poetului a bătut şi pentru o blondă nemţoaică, Mite Kremnitz, căreia i-a dedicat poezia „Atât de fragedă”.
Pe numele său real Marie Charlotte von Bardeleben, Mite Kremnitz (1852 – 1916) a fost o scriitoare şi traducătoare germană, care a locuit o perioadă în România. A fost soţia doctorului Wilhelm Kremnitz, medic al familiei regale române, și cumnat al lui Titu Maiorescu.
Pasiune neîmpărtăşită
În perioada în care lucra la ziarul „Timpul”, Mihai Eminescu a cunoscut-o pe Mite Kremnitz la o serată literară a lui Titu Maiorescu. Drumurile lor mai aveau să se intersecteze şi la cenaclul Junimea şi la Palatul Regal.
Mite l-a angajat pe Eminescu să o înveţe limba română, iar poetul s-a îndrăgostit de ea la prima vedere. Dar Mite Kremnitz nu împărtăşea, se pare, aceeaşi atracţie, dacă e să avem în vedere ce a scris despre poet în memoriile sale:
„Timid şi stângaci, neîndemânatic în fiecare mişcare, un om care, după aparenţă cunoscuse tot atât de puţină disciplină corporală, ca şi pe acea spirituală. Mai mult scund decât înalt, un cap ceva prea mare pentru statura lui, prea cărnos la faţă, nebărbierit, cu dinţi mari galbeni, murdar pe haină şi îmbrăcat fără nicio îngrijire, cu mâna neîngrijită, poate nespălată. Eram atât de decepţionată încât mă durea deosebirea dintre adevăratul Eminescu şi cel care trăise în închipuirea mea. Mânca cu zgomot, râdea cu gura plină, un râs care mie îmi părea brutal. Îl preţuisem mai mult decât preţuia”.
Contrar impresiei pe care Eminescu i-a făcut-o lui Mite, poetul a fost vrăjit de aceasta. Nemţoaica a fost astfel descrisă de Nicolae Petraşcu în cartea „Icoane de lumină”:
„O creatură ideală, frumoasă, uşoară ca un vis. De talie cam mică, cu părul blond, cu ochi albaştri, de un albastru clar azuriu, cu o pieliţă dulce, cu vinişoare ca de alabastru, ea amintea prin alcătuirea ei gingaşă şi delicată, de porţelanurile de Saxa, cu o nuanţă rece de o fiinţă din nord”.
În timpul unei lecţii de gramatică, Eminescu a sărutat-o şi a luat-o în braţe. Ea nu s-a opus, dar acest lucru nu a însemnat că l-a acceptat pe poet. Mite l-a respins pe Eminescu din cauza poziţiei sociale. În plus, ea credea că poetul se află în pragul „turbării”.
Mite Kremnitz a plecat din ţară în 1897, după moartea soţului său, şi s-a retras la Berlin. A tradus în limba germană operele scriitorilor români, printre care şi pe cele ale lui Mihai Eminescu.
@drenate Foto: Pixabay
