Kopi Luwak, cea mai scumpă cafea din lume se obţine din excremente

Cam 70 de euro costă o ceaşcă de cafea Kopi Luwak, cea mai scumpă din lume. Însă nu preţul este cel care îi interesează pe amatorii de cafea, ci procesul prin care aceasta este obţinută. Pentru alţii însă, acest proces poate părea dezgustător.

Kopi Luwak este originară din Indonezia şi se obţine cu ajutorul zibetelor, mamifere de talie mică. Acestea trăiesc în pădurile indoneziene şi africane. Ele se hrănesc cu boabe de cafea, pe care le digeră parţial, apoi le elimină. Boabele sunt colectate apoi de fermieri şi astfel se obţine o cafea atât de specială. Gustul este inconfundabil şi ar fi mult mai bun decât alte tipuri de cafea, spun cei care au gustat-o.  

Cafeaua Kopi Luwak. Foto: Wikipedia

Cu ajutorul enzimelor digestive, zibetele pot elimina o parte din aciditatea din boabele de cafea, rezultând o licoare cu un gust unic, mai fin decât din cea obişnuită. Boabele de cafea rămân intacte în excrementele lor. Apoi, boabele sunt spălate, uscate şi curăţate înainte de prăjire. Cafeaua obţinută astfel se prepară ca o cafea obişnuită.

De ce este atât de scumpă

Prețul unui kilogram de Kopi Luwak variază între 200 de euro și 400 de euro, dar poate depăși 1.000 de euro în unele regiuni. Prețul unei căni de cafea Kopi Luwak este estimat la 70 de euro. Costul mare se explică prin raritatea acestui tip de cafea. Producția anuală de cafea Kopi Luwak este limitată la 2.200 de kilograme pe an. Procesul de fabricare a cafelei și aromele sale unice justifică, de asemenea, preţul mare.  

Este bine de ştiut că 70% dintre sortimentele de cafea Kopi Luwak vândute pe internet sau în magazine nu sunt autentice.

De ce este controversată

Kopi Luwak a stârnit şi controverse legate de faptul că zibetele necesare pentru obţinerea cafelei sunt capturate şi închise în cuşti pe plantaţiile de cafea şi este posibil să fie supuse unor rele tratamente. Unele asociații de protecție a animalelor, precum PETA, au denunțat deja metodele de fabricație ale lui Kopi Luwak.

Zibetă în cuşcă. Foto: Wikipedia

@drenate. Foto: Wikipedia, pixabay

Written By
More from Renate Daily

Vara, anotimpul ideal pentru a slăbi sănătos

Pentru că oferta de alimente sănătoase precum legumele și fructele este mai...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *