Motanul Larry, mai longeviv în funcţie decât premierii englezi

Mai în glumă, mai în serios, unii îl consideră pe simaticul motan Larry adevăratul conducător din Downing Street nr. 10. Nu mai puţin de şase prim-miniştri s-au perindat la reşedinţa oficială de la celebra adresă, însă Larry a rămas, fiind un adevărat simbol al stabilităţii. În plus, a trecut prin atâtea scandaluri şi crize politice.

Probabil cel mai cunoscut motan englez, Larry s-a născut în 2007 şi a fost o pisică vagaboandă salvată de la adăpostul Battersea Dogs and Cats Home.

În 2011, a fost adpotată de personalul de pe Downing Street numărul 10, celebra reşedinţă oficială din Londra a prim-miniştrilor britanici Astfel a ajuns să coabiteze cu şase prim-miniştri ai Angliei – David Cameron, Theresa May, Boris Johnson, Liz Truss, Rishi Sunak şi Keir Starmer.

Are funcţia de vânător-şef de şoareci

Iniţial, se dorea ca Larry să fie animal de companie pentru copiii lui David Cameron. Însă a avansat la funcţia de vânător-şef de şoareci (Chief Mouser). Potrivit lui David Cameron, prim-ministrul care se afla în funcţie când Larry şi-a început cariera, motanul a prins trei şoareci doar în primele luni de activitate.

Este adevărat că reputaţia simpaticului motan a fost afectată de unele surse anonime, care l-au descris ca având „o lipsă clară de instinct criminal.” Mai mult, presa tabloid din Anglia i-a dat porecla „Lazy Larry” (Larry Leneşul). Dar ce îţi este şi cu presa asta…Se spune că Larry ar fi prins primul şoarece în august 2011. În 2013, a prins patru şoareci în două săptămâni.

Se spune că Larry nu ar fi prea harnic în ceea ce privește vânarea șoarecilor.
Foto: Wikipedia

În septembrie 2023, The Sun a anunţat că Larry era bolnav de ceva timp și că personalul din Downing Street se pregătea de  moartea sa. Într-o declarație emisă de Downing Street s-a negat acest lucru, Larry fiind drescris drept „fericit și sănătos”.

Potrivit site-ului oficial al Downing Street 10, Larry mai are ca atribuţii „salutarea oaspeților casei, inspecția apărărilor de securitate și testarea mobilierului antic pentru a se asigura de calitatea acestora pentru moțăire”.

Larry a simpatizat cu Barack Obama. Foto: Wikipedia

Larry are relaţii bune şi cu diverşi oaspeţi de seamă. De pildă, s-a simţit bine în prezenţa lui Barack Obama. În schimb, nu l-a plăcut pe Donald Trump.

@drenate. Foto mare: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Statuile uriaşe ale lui Buddha

Buddha sau Siddhartha Gautama Buddha s-a născut în 566 sau 563 î.Hr....
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *