Sursa de inspiraţie pentru celebrul personaj Lawrence al Arabiei interpretat de Peter OʼToole a fost Thomas Edward Lawrence. Arheolog, etnolog, aventurier, consilier militar și diplomatic, Thomas Edward Lawrence a devenit cunoscut prin apărarea cauzei arabe în fața otomanilor.
Thomas Edward Lawrence s-a născut pe 16 august 1888 în Țara Galilor. A fost fiul unui nobil irlandez, Thomas Robert Chapman (care și-a luat mai târziu numele Lawrence), și al unei guvernante, Sarah Maden. A primit o educație strictă; la 12 ani era fascinat de romanele epice și de cavalerii Evului Mediu. A studiat la Colegiul Jesus din Oxford, descoperindu-şi pasiunea pentru istorie, mai ales pentru cruciade, fortărețe și beduini.
În 1909, a ajuns în Beirut. După ce a vizitat Sidon, Nazaret și Haifa a devenit din ce în ce mai pasionat de lumea arabă. După ce și-a susținut teza de doctorat despre influența cruciadelor asupra arhitecturii militare din Europa, a revenit în Orientul Mijlociu în anul 1911, ca membru al echipei arheologice a profesorului său, David George Hoghart. A efectuat cercetări în situri de renume, precum Karkemiș, fost oraș-stat în Siria Antică. De asemenea, a studiat limba arabă. Totodată, a început să poarte și veșminte arabe.
Înaintea Primului Război Mondial, Lawrence a legat strânse relații cu personalități influente din lumea arabă. În ianuarie 1914, împreună cu succesorul profesorului său, Woolley, prospectau deșertul Sinai. În realitate, cei doi efectuau lucrări de cartografiere pentru statul major britanic în regiunea Sinai. În momentul declanșării Primului Război Mondial a fost contactat de serviciile de informații militare britanice din Cairo, activând în cadrul Departamentului Arab. A luat parte la revoltele arabe contra ocupației otomane. Grație simpatiilor sale față de cultura arabă, Lawrence s-a împrietenit cu Emirul Faisal, fiul lui Hussein, conducătorul al regiunii Hidjaz. Faisal căuta pe atunci orice posibilitate de a elibera lumea arabă de dominația otomană. Lawrence a fost însă capturat de turci, care l-au supus unor abuzuri inimaginabile, după cum a declarat mai târziu. După ce a reușit să scape, s-a dedicat luptei contra turcilor. În vara anului 1917, s-a aflat în fruntea trupelor arabe în deșert, cu scopul de a-i distrage pe turci de la acțiunile britanicilor în Siria și Palestina. În 1918 a condus o misiune contra turcilor în Tafilah. A devenit Lawrence al Arabiei, câștigând atât respectul celor pentru care a luptat, cât și al britanicilor.
A participat alături de Faisal la Conferința de la Versailles (1919), dar, în ciuda intervențiilor sale, nu a reușit să înfrâneze ambițiile colonialiste ale francezilor și ale englezilor, care și-au împărțit teritoriile arabe în sfere de influență. În 1919, francezii l-au expulzat din Damasc pe Fisal, acesta devenind conducător al Irakului.
Pentru o scurtă perioadă Lawrence a lucrat pentru Winston Churchill, fiind consilierul acestuia pe probleme arabe. Cei doi au rămas în relații bune.
„Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii”
Dezamăgit de modul în care au fost tratați arabii, T.E. Lawrence s-a retras la Oxford pentru a scrie cartea „Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii”, pe care a început-o în 1919 și a terminat-o în 1925. Cartea a fost publicată în 1926, fiind un succes. Cel care a contribuit, în mare măsură, la popularizarea poveștii sale a fost jurnalistul american Lowell Thomas, care l-a însoțit în teritoriile arabe. Reportajul lui Thomas a avut un succes răsunător. Asaltat de jurnaliști, Lawrence a fost nevoit să se ascundă. În încercarea de a scăpa de celebritate, s-a înscris în Royal Air Force cu numele J.M. Ross, după care a fost deconspirat. S-a înscris în Royal Tank Corps tot sub un nume fals. A revenit în aviație, după care a făcut serviciul militar în India, revenind apoi în Anglia. A murit pe 19 mai 1935, în timpul unui accident de motocicletă. Povestea s-a a fost sursă de inspirație pentru filmul „Lawrence al Arabiei” (1963), cu Peter OʼToole în rolul principal.
Foto: Wikipedia
Citeşte şi: Locuri emblematice din Rusia