Elisabeta sau Carmen Sylva, prima regină a românilor

Prima și cea mai longevivă regină a României, Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied avea 26 de ani când a venit în România, în anul 1869, pentru a se căsători cu Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. A fost o cunoscută protectoare a artelor, precum şi poetă şi scriitoare, semnându-se cu pseudonimul Carmen Sylva.

Regina Elisabeta – Elisabeth Pauline Ottilie Luise – s-a născut la 29 decembrie 1843 într-o familie princiară germană. Tatăl său era prinţul Herman de Wied, iar mama sa, prinţesa Maria de Wied, fiica unui duce. În copilărie, s-a arătat interesată în special de literatură, muzică şi limbi străine. Inteligenţa, frumuseţea şi originile princiare au fost calităţi care i-au oferit oportunitatea de a intra în cele mai importante familii regale ale epocii. În 1861, l-a cunoscut pe principele Carol de Hohenzolern. Cei doi se vor revedea peste opt ani, când Carol, instalat la tron, îşi căuta o soţie.

În 1869, are loc căsătoria dintre prinţesa Wied şi Carol I, în Germania, la palatul din Neuwied. A devenit în 1881 prima regină a României după ce ţara noastră a fost recunoscută ca regat de Înalta Poartă şi de Puterile Centrale. Pe 8 septembrie 1870 se năştea primul şi singurul copil al cuplului, Maria. O tragedie avea însă să îi umbrească bucuria de părinte. În primăvara anului 1874, când ţara era cuprinsă de o epidemie de scarlatină, Maria s-a îmbolnăvit şi a murit. Regina va pierde următoarele sarcini, resemnându-se că nu va putea oferi ţării un moştenitor. Potrivit regulilor monarhice, a fost numit succesor Ferdinand, nepotul lui Carol I.

Regină dedicată

Deşi era la curent cu situaţia politică a ţării, regina Elisabeta nu s-a amestecat în acest domeniu. Şi-a sprijinit poporul prin organizarea spitalelor de campanie în timpul Războiului de Independenţă. La propunerea ei, Palatul Domnesc a devenit locul de întâlnire a femeilor care confecţionau cearşafuri şi bandaje pentru spitale.

A încurajat doamnele din înalta societate să strângă şi să doneze bani pentru a spriniji actele de caritate. Era renumită pentru implicarea şi pentru bunătatea sa, fiind numită, nu de puţine ori, mama răniţilor. A înfiinţat o societate prin care a distribuit medicamente gratuite celor care aveau nevoie de ele. Regina Elisabeta a organizat la castelul Sinaia un centru de meşteşuguri. De multe ori purta cu mândrie costumul popular românesc.

Carmen Sylva, pseudonimul literar

În 1880, regina Elisabeta a publicat trei poeme, semnându-se cu pseudomimul Carmen Sylva („Cântecul pădurii“). A avut o carieră literară bogată, în care i-au apărut peste 50 de volume de poezii, romane, nuvele, eseuri, piese de teatru, basme și colecții de aforisme. A devenit imediat cunoscută nu numai în Europa, ci în întreaga lume, ca adevărată ambasadoare a României. Potrivit unui sondaj din 1905 publicat de un cotidian german, era a cincea persoană importantă din lume. A încurajat numeroase talente și s-a înconjurat adesea de oameni de arte – muzicieni, pictori, scriitori.

După trecerea în neființă a Regelui Carol I (27 septembrie 1914), regina Elisabeta s-a retras la Curtea de Argeș, pentru a fi mai aproape de mormântul lui. S-a stins din viață în 1916, din cauza unei pneumonii. A fost înmormântată lângă soțul său, iar la dorința sa, au fost aduse alături de mormintele lor, și rămășițele fiicei lor, Maria.

Citeşte şi: Ce scria Regina Maria în jurnal după ce s-a vindecat de gripa spaniolă

Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Ilarion Ciobanu, actorul care voia să devină marinar

Unul dintre actorii de seamă ai ţării noastre a fost Ilarion Ciobanu....
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *