Despre Greta Garbo, însuși Federico Fellini spunea că este „fondatoarea unui ordin religios numit cinema”. Considerată una dintre primele dive de la Hollywood, Greta Garbo este una dintre figurile emblematice ale cinematografiei. Actrița a menținut un mister absolut asupra vieții personale, de aceea a fost adeseori numită „Sfinxul suedez”.
Pe numele adevărat Greta Lovisa Gustafsson, viitoarea divă s-a născut pe 18 septembrie 1905 la Stockholm, Suedia, într-o familie modestă, tatăl fiind muncitor, iar mama casnică. În 1922 a reușit să intre la Academia de Artă Dramatică din Stockholm, Dramaten, unde a studiat până în 1924. Aici l-a întâlnit pe regizorul suedez Mauritz Stiller, care i-a intuit potențialul actoricesc. Stiller a familiarizat-o cu tehnicile cinematografice și i-a oferit unul dintre rolurile principale în filmul „Saga Gosta Berling”. De altfel, Stiller este și cel care i-a oferit numele care a consacrat-o: Greta Garbo.
Drumul spre Hollywood era deschis. Sosirea suedezei în Cetatea Filmului a fost privită cu ochi critici de unii, în vreme ce alții au văzut în „Sfinxul nordic” o mare divă. Actrița a urmat o cură de slăbire, iar stiliștii i-au cizelat înfățișarea. Astfel, părul i-a fost tuns și îndreptat, iar ochii i-au fost puși în valoare prin machiaj. Primele sale roluri sunt cele din filmele „Torentul” (1926) și „Femeia vampir” (1926). A încheiat un contract cu Louis B. Mayer, devenind actrița cu cel mai mai mare salariu, câștigând 250.000 de dolari pentru un film. În primii săi ani la Hollywood l-a întânit pe John Gilbert, starul filmului mut, de care s-a îndrăgostit și pe care, potrivit zvonurilor, l-ar fi părăsit la altar.
Spre deosebire de multe alte actrițe, cariera Gretei Garbo nu a luat sfârșit după ce perioada de glorie a filmului mut a apus. În „Anna Christie” (1930), publicul i-a auzit pentru prima dată vocea gravă și senzuală. De altfel, filmul, care a avut un succes uriaș, a și fost promovat cu propoziția „Garbo vorbește”.
Rolurile care au impus-o
Actriţa nu acorda decât foarte puține interviuri, nu era văzută decât la premierele filmelor sale și călătorea cu alte nume. Stilistul său personal a creat special pentru ea costume care i-au pus în evidență linia corpului. Rolul din „Mata Hari” (1932) i-a valorificat latura seducătoare, iar în „Grand Hotel” (1932) i-a avut ca parteneri pe Joan Crawford și frații Barrymore, Lionel și John. Pentru doi ani a rupt legătura cu studiourile MGM și a dispărut de pe marile ecrane. Împăcarea i-a conferit puteri de „împărăteasă”, astfel că în „Regina Cristina” l-a înlocuit pe Laurence Olivier cu John Gilbert. Și-a reconfirmat talentul actoricesc cu rolurile din „Camille”, „Ninotcka” și „Anna Karenina”.
Rolul cel mai aproape de sufletul său a fost cel din „Camille” (1936), Marguerite Gautier, despre care criticii de film au spus că a fost cel mai bun din întreaga sa carieră. Unul dintre ultimele sale filme, „Femeia cu două fețe” (1941), a avut un succes relativ, potrivit propriilor declarații. Cu toate că nu a câștigat niciodată premiul Oscar, Garbo a rămas un reper în cinematografie.
„Vreau să fiu lăsată în pace”
Greta Garbo a fost una dintre cele mai adulate staruri din anii 1920-1930, însă și cele mai secretoase cu viața sa privată. Cel mai bine a caracterizat-o fraza pe care ea însăși a rostit-o în „Grand Hotel”: „Vreau să fiu lăsată în pace”. Pe plan sentimental, cea mai cunoscută relație a sa a fost cea cu actorul John Gilbert, care ar fi cerut-o de soție de trei ori. Povestea lor de dragoste a inspirat filmul mut „Artistul”.
Actriţa ar mai fi avut relaţii cu editorul suedez Lars Saxon sau cu scriitorul Mercedes de Acosta, iar dirijorul Leopold Stakowski și-a părăsit soția pentru ea.
În 1951 a obținut cetățenia americană. Tot în anii 1950 și-a cumpărat un apartament în New York, unde a trăit până la sfârșitul vieții, departe de lume şi de ochii curioşi ai presei. A stat departe de reflectoarele de la Hollywood și a refuzat categoric să ia parte la evenimentele mondene. Obișnuia să se plimbe singură pe marile străzi din New York, „camuflându-se” cu ajutorul ochelarilor săi negri și mari. A murit în 1990, la New York, la vârsta de 84 de ani, în urma unei insuficiențe renale și a unei pneumonii. A fost incinerată, iar cenușa sa a fost depusă la un cimitir din Stockholm, orașul său natal.
Foto: Pixabay, Wikipedia
Citeşte şi: Shirley Temple, primul copil-vedetă de la Hollywood
