Olanda, ţara cu peste o mie de mori de vânt

Cu o istorie străveche, morile de vânt ne aduc aminte de personajul Don Quijote al lui Cervantes. În zilele noastre, morile de vânt, pe care le mai putem admira mai ales în Olanda, sunt o adevărată atracţie, iar unele încă sunt folosite pentru măcinarea cerealelor, la fel ca în trecut.

Primele mori de vânt au apărut în jurul anului 600, în Persia (Iranul de azi), pe atunci fiind utilizate, se pare, pentru pomparea apei. Cu toate că nu există imagini ale primelor mori de vânt persane, din descrieri, se reiese că aveau pânzele (care erau din lemn sau din trestie) montate vertical. În China, morile de vânt au apărut în 1215, iar în Europa, în secolul X. Au fost utilizate mai ales în regiunile în care vânturile erau favorabile – Anglia, Olanda, Portugalia, Germania, Danemarca, Franţa.

Cei care au adus inovaţii acestui dispozitiv sunt olandezii. Pentru a folosi mai bine puterea vântului, ei au decis să construiască mori mai înalte, în timp ce părţile inferioare erau utilizate pentru depozitarea şi măcinarea cerealelor sau pentru a păstra făina. Tot olandezii au folosit morile de vânt pentru drenarea apei de pe câmpuri. Totodată, acest sistem s-a dovedit util şi pentru tăierea lemnelor. În anii 1900, morile de vânt erau răspândite pe scară largă în Europa, dar şi în unele zone din America. Una dintre morile de vânt celebre este cea de la Galette din Montmartre. Aceasta apare în tablourile unor pictori celebri precum Auguste Renoir şi Vincent van Gogh.

Corespondentul modern al morilor de vânt sunt turbinele eoliene, care valorifică eficient şi economic forţa vântului.

Morile de vânt din Olanda şi peisajele de poveste

Olanda este nu numai ţara lalelelor, ci şi a morilor de vânt. Se estimează că în Olanda există peste o mie de mori de vânt.

În această ţară există localităţi în care întâlnim mori de vânt cu modelul de altădată. De exemplu, în satul Kinderdijk („Digul copiilor”), aflat la 15 kilometri de Rotterdam, se află cea mai mare concentraţie de mori de vânt din lume. Ţinut populat de acum o mie de ani, Kinderdijk este în prezent o destinaţie turistică, principala atracţie fiind cele 19 mori de vânt care formează un peisaj de poveste. Construite în jurul anului 1740, aceste mori au fost incluse în patrimoniul cultural UNESCO. Ele s-au păstrat într-o stare foarte bună şi sunt funcţionale. Construirea acestor sisteme a apărut din necesitatea de control a apelor, care să prevină inundaţiile, mai ales că unele ţinuturi din Olanda se află sub nivelul mării. În total, în Olanda există o mie de mori de vânt.

Un alt loc de poveste este satul olandez Zaanse Schans, care este o adevărată incursiune în istoria ţării. Pe lângă admirarea celei mai mari colecţii de saboţi de lemn, turiştii pot vedea mori de vânt construite în secolele XVII-XVIII. În Olanda există chiar şi o Zi Naţională a Morilor de vânt, care se celebrează în a doua sâmbătă a lunii mai. Cu această ocazie, morile pot fi vizitate gratuit.

Foto: Pixabay

 

Written By
More from Renate Daily

De ce este important să bei apă. 7 momente potrivite să te hidratezi

Depindem de apă pentru a supraviețui și pentru bună funcționare a organismului....
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *