În Turcia, Kayaköy este o destinație remarcabilă pentru călătorii cărora le place să exploreze locuri încărcate de istorie. În spatele străduțelor sale pitorești, al bisericilor vechi și al priveliștilor către Marea Egee, se ascunde destinul tragic al mii de locuitori care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele.
Sus, deasupra coastei Mării Egee din Turcia, mii de case părăsite conturează încă urmele unui fost oraș. Străzile au rămas, la fel ca bisericile, ruinele unei școli și numeroase locuințe. Cu toate acestea, de mai bine de 100 de ani, aproape nimeni nu a mai locuit acolo. În spatele acestui peisaj frapant se ascunde o istorie dureroasă, legată de frământările politice care au redesenat granițele dintre Grecia și Turcia la începutul secolului al XX-lea.
Schimbul de populație
În provincia Muğla, din sud-vestul Turciei, Kayaköy oferă o priveliște neobișnuită. Pe versanții unei văi abrupte, aproximativ 2.500 de case din piatră străjuiesc ulițe înguste și șerpuitoare. Multe dintre ele au rămas fără acoperiș, pereții li se prăbușesc, iar vegetația le cucerește treptat. Printre aceste ruine, se mai pot vedea câteva edificii religioase, o fostă școală și o fântână.
Pentru a înțelege de ce acest oraș este astăzi aproape complet părăsit, trebuie să privim înapoi la perioada în care era cunoscut sub numele de Levissi. La începutul anilor 1920, așezarea găzduia cel puțin 10.000 de locuitori, în majoritate creștini ortodocși greci. Mulți dintre ei erau meșteșugari, câștigându-și existența din comerț și din confecționarea încălțămintei. Comunitatea întreținea relații relativ pașnice cu agricultorii turci musulmani care trăiau în împrejurimi.
Războiul care a schimbat totul
Războiul Greco-Turc, încheiat în 1922, a distrus echilibrul din zonă. Pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre cele două națiuni, Grecia și Turcia au organizat un schimb forțat de populație. Locuitorii greci ortodocși din Kayaköy au fost obligați să-și părăsească localitatea și să plece în Grecia. În locul lor au sosit musulmani turci din Kavala, un oraș situat în ceea ce astăzi este regiunea grecească Macedonia de Est și Tracia.
Această schimbare, însă, nu a fost de durată. Neimpresionați de noul lor mediu, mulți dintre noii sosiți au plecat la scurt timp. Drept urmare, Kayaköy a rămas fără locuitori și s-a transformat treptat în ruine.
Totuși, câteva familii de turci sosite din Grecia au rămas. Printre acestea s-au numărat bunicii lui Aysun Ekiz, a cărei familie administrează în prezent un mic restaurant lângă intrarea în sit. Ea vinde, de asemenea, bijuterii lucrate manual vizitatorilor. Poveștile transmise de strămoșii săi stau și astăzi mărturie despre brutalitatea acestei separări. „Grecii plângeau pentru că nu voiau să plece – așa mi-au povestit bunicii mei”, a explicat ea pentru CNN. Unii și-au lăsat chiar copiii în grija unor prieteni turci, fiind convinși că, într-o zi, s-ar putea întoarce. Dar nu s-au mai întors niciodată.
Biserici, cisterne și case părăsite de explorat
O vizită la Kayaköy dezvăluie urme tangibile ale unui mod de viață dispărut. Majoritatea locuințelor aveau două etaje și erau amplasate la distanță unele de altele, astfel încât casele vecine să nu fie private de lumina naturală. Unele adăpostesc încă gropi subterane, folosite odinioară pentru tăbăcirea pieilor, un proces strâns legat de meșteșugul local al confecționării încălțămintei. Altele păstrează cisternele originale, esențiale pentru stocarea apei în absența unei rețele publice de alimentare cu apă.
„Apa potabilă era transportată cu măgari”, a declarat Aysun Ekiz pentru CNN. Locuitorii erau nevoiţi să facă față unor condiții sanitare rudimentare. În lipsa unor toalete adecvate, aceștia foloseau adesea bucăți de material textil, care erau ulterior arse pe post de combustibil sau împrăștiate în grădini, servind drept îngrășământ.
Timpul și intemperiile au slăbit și mai mult structurile. Jane Akatay, coautoare a lucrării Un ghid pentru Kayaköy, a explicat pentru CNN modul în care cutremurele, furtunile și ploile abundente și-au pus amprenta asupra clădirilor. De-a lungul deceniilor, mortarul care lega pietrele s-a dezintegrat, accelerând prăbușirea construcțiilor.
Ce poate fi vizitat aici
Astăzi, vizitatorii se pot plimba liber pe străzile înguste ale satului, plătind o taxă de intrare de trei euro. Explorarea diverselor zone, inclusiv a celor două biserici, durează aproximativ două ore. Cea mai mare dintre ele, cunoscută sub numele de „Biserica de Sus”, prezintă pereți cu tencuială roz ștearsă și tavane boltite; totuși, starea avansată de degradare face ca intrarea în interior să fie nesigură.
Din zonele mai înalte, ruinele vechii școli oferă o vedere panoramică asupra locuințelor și a bisericii principale. De cealaltă parte a văii, o potecă abruptă duce către o a doua biserică, mai modestă, situată în vârful unui deal. Arhitectura sa amintește de micile lăcașuri de cult întâlnite pe insulele grecești, având un acoperiș cu cupolă și ferestre lipsite de geamuri.
De pe acest deal, vizitatorii pot privi spre Marea Egee, ale cărei ape albastre sclipesc în depărtare, dincolo de coline acoperite de pini. Este un peisaj care contrastează puternic cu istoria zbuciumată a localității Kayaköy.
@drenate. Foto: Wikipedia Commons
