Nils Olav, cel mai decorat pinguin din lume

Nils Olav este un pinguin regal, care trăieşte la Grădina Zoologică din Edinburgh, Scoţia. În 2008, simpaticul pinguin a fost numit „sir”. De-a lungul timpului, a primit numeroase decoraţii şi titluri. În prezent, este mascota Gărzii Regale din Norvegia.

Viaţa lui Nils Olav pare un scenariu de film. În 1913, familia magnatului norvegian de transport maritim Christian Salvesen a dăruit un pinguin Grădinii Zoologice din Edinburgh, cu ocazia inaugurării acesteia.

În 1961, Garda Regelui Norvegiei a vizitat Royal Edinburgh Military Tattoo, pentru un exerciţiu, moment în care un locotenent pe nume Nils Egelien a făcut o pasiune pentru pinguinii de la grădina zoologică, mai ales că a găsit o asemănare între mersul acestui animal şi cel al soldaţilor.

Peste un deceniu, când Egelien a revenit la Edinburgh, s-a decis ca Garda să adopte un pinguin. Acesta a fost numit Nils Olav, în onoarea lui Nils Egelien și a Regelui Olav al V-lea al Norvegiei, care se afla pe tron atunci. Aşa se face că, de fiecare dată când soldaţii norvegieni revin în Scoţia, Nils Olav primeşte  diverse decoraţii.

General-maior în Garda Regelui Norvegiei

În 1982, pinguinul a fost numit caporal și promovat la gradul de sergent în 1987. Nils Olav I a murit la scurt timp după această promovare, iar locul lui a fost luat de Nils Olav II, care a devenit Cavaler în 2008. După ce acest pinguin a murit, a fost înlocuit cu Nils Olav III.

Nils Olav II în 2008. Foto: Wikipedia

Sir Nils Olav III, care trăieşte la Penguins Rock din cadrul grădinii zoologice din Edinburgh, alături de colonia sa de pinguini, a primit titlul onorific de general-maior în Garda Regelui Norvegiei, fiind mascota oficială a acesteia. El are titlu de general-maior Sir Nils Olav III, baron al Insulelor Bouvet.

Nils Olav are şi o statuie de bronz. Foto: Wikipedia

Nils Olav este recunoscut de Cartea Recordurilor ca fiind cel mai decorat pinguin din lume.

Foto: Wikipedia

@drenate

Written By
More from Renate Daily

Localitatea cu cel mai lung nume din Europa

Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysiliogogogoch pare a fi un cuvânt pe care o pisică l-a „scris”...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *