Molly Malone este una dintre cele mai importante figuri ale culturii irlandeze. De fapt, această vânzătoare ambulantă a devenit o adevărată legendă urbană. Deși nu se ştie dacă a existat sau nu, ea rămâne omniprezentă în Dublin.
Lui Molly Malone i-a fost dedicată şi o melodie, „Cockles and Mussels”, despre o tânără vânzătoare de peşte, care a murit de febră. Piesa a devenit imnul neoficial al Dublinului, precum și cel al mai multor echipe sportive.
Molly Malone: legenda
Se spune că Molly Malone ar fi trăit în Irlanda în secolul al XVIII-lea. Există două versiuni despre viaţa sa. Potrivit uneia, Molly ar fi fost o vânzătoare ambulantă care cutreiera ţara ziua cu căruţa sa cu peşte, iar noaptea îşi vindea trupul. A doua poveste o prezintă pe Molly, dimpotrivă, ca pe o tânără virtuoasă, tot vânzătoare stradală.
Conform melodiei care i-a fost dedicată, Molly a murit la 36 de ani, din cauza febrei. Nu există însă nicio dovadă că melodia a fost bazată pe o adevărată Molly Malone. Au existat numeroase încercări de a o identifica în istorie. S-au găsit documente ale Bisericii Irlandei care consemnau botezul unei Molly Malone în 1663, precum și moartea ei în 1699.
Figură emblematică a Irlandei
Indiferent dacă a existat sau nu în realitate, influenţa lui Molly Malone în Irlanda este cât se poate de reală. Dovadă este piesa „Cockles and Mussels”, versiunea sa oficială fiind atribuită lui James Yorkston, un compozitor scoțian.
Legenda lui Molly Malone este atât de puternic înrădăcinată în cultura irlandeză încât, în 1988, i-a fost dedicată şi o zi specială, 13 iunie, care se presupune că este ziua în care a murit.

Molly Malone are şi o statuie, amplasată iniţial pe strada Grafton din Dublin. Această statuie comemorativă a fost proiectată de Jeanne Rynhart, un sculptor irlandez, pentru a marca primul mileniu al orașului. În 2014, statuia a fost mutată pe strada Suffolk, fiind şi restaurată. Astfel, prin faptul că este vizitată de numeroşi turişti din afara ţării, Molly Malone, o celebră necunoscută, a câştigat şi faimă internaţională.
@drenate. Foto: Unsplash