Stejarul Mirelului, copacul cu propria adresă poştală

Arbore cu o vechime de 500 de ani, Stejarul Mirelului primeşte anual în jur de 1.000 de scrisori. Cunoscut ca străvechiul Tinder, acest arbore a ajutat peste 100 de persoane să se căsătorească.

Stejarul Mirelului este probabil cel mai romantic loc din Germania. Se află lângă localitatea Eutin şi are propria adresă. Oameni din toată lumea îi scriu în speranţa că îşi vor găsi perechea. Sigur că, în zilele noastre, poate părea demodat, având în vedere că există numeroase servicii şi aplicaţii de dating, însă este un gest romantic, cu parfum de altădată, să trimiţi o scrisoare unui copac pentru a-ţi găsi dragostea. De aceea, rămâne popular chiar şi în epoca digitală în care trăim.

Scrisorile din Scorbura Mirelui pot fi citite de cei interesaţi de găsirea unui partener
Foto: Wikipedia

Karl-Heinz Martens, poştaş pensionar care a livrat scrisori la Stejarul Mirelului mai bine de 20 de ani, consideră că arborele are „ceva magic și romantic”, potrivit BBC. Martens are un album plin cu fotografii, scrisori din întreaga lume și decupaje din ziare cu întâlnirile romantice posibile cu ajutorul „strămoșului lui Tinder”, cum îl mai numesc internauţii.

Cum a devenit un loc romantic

În 1890, Minna, o tânără din Germania, s-a îndrăgostit de un fabricant de ciocolată, Wilhelm. Tatăl fetei s-au opus relaţiei, iar cei doi îndrăgostiți au început să schimbe în secret scrisori de dragoste, pe care le lăsau în scorbura stejarului. După un an, tatăl Minnei i-a dat permisiunea de a se căsători cu Wilhelm; cei doi şi-au unit destinele pe 2 iunie 1891, la umbra ramurilor copacului. Povestea s-a răspândit în întreaga Germanie şi, pe măsură ce faima arborelui creştea, tot mai multe persoane au scris scrisori celui care avea să devină cunoscut ca Stejarul Mirelului (Bräutigamseiche).

Petrecere de nuntă în anii 1900, la umbra Stejarului Mirelui. Foto: Wikipedia

Faima copacului a fost atât de mare încât Poşta Germană a decis în 1927 să îi dea propriul cod poştal. O scară a fost plasată aici pentru ca scrisorile să fie puse mai uşor în scorbură.

Cei aflaţi în căutarea dragostei pot verifica scrisorile din scorbură şi pot lua scrisoare la care vor să răspundă, lăsându-le pe celelalte, astfel încât să poată fi citite şi de alţi vizitatori.

Potrivit lui Martin Grundler de la Deutsche Post: „Arborele primește aproximativ 1.000 de scrisori pe an, în principal în perioada verii. Presupun că este sezonul în care toată lumea vrea să se îndrăgostească.”

Potrivit unei legende locale, dacă o femeie se plimbă în jurul Stejarului Mirelui de trei ori într-o noapte cu lună plină gândindu-se la bărbatul pe care îl iubește, fără să scoată un cuvânt sau să râdă, se va căsători în decurs de un an.

Care este adresa Stejarului Mirelui

Oricine este în căutarea iubirii poaste scrie Stejarului Mirelui, menţionând următoarea adresă:

Bräutigamseiche,

Dodauer Forst,

23701 Eutin, Germany

Scrisoarea va ajunge în scorbura Stejarului Mirelui, iar restul ţine de… destin.

@drenate

Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Copacul morţii, cel mai periculos arbore din lume. Are fructe asemănătoare merelor

La prima vedere, toţi arborii par inofensivi. Printre ei sunt însă şi...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *