Vedete care au învins depresia

Tulburare complexă, depresia nu ocoleşte pe nimeni, indiferent de situaţia materială sau de statutul social. Numeroase vedete sau persoane publice au fost afectate de această boală care poate fi învinsă cu ajutorul terapiei. Iată poveştile unora vedetele care au ieşit învingătoare în lupta cu depresia!

Gwyneth Paltrow

În 2006, după nașterea celui de-al doilea copil, Gwyneth Paltrow a suferit de depresie, moment descris de ea ca fiind „cea mai neagră perioadă din viaţă”. Deși după prima naștere nu a avut nicio problemă, în cazul celei de-a doua, actriţa a avut de înfruntat emoții care au copleşit-o. Cel care a observat că ceva nu este în regulă cu ea a fost chiar soțul ei de atunci, Chris Martin, solistul formației Coldplay. Faptul că și-a deschis sufletul a ajutat-o să depășească stările depresive.  

Jim Carrey

Chiar dacă pare greu de crezut, veselul Jim Carrey s-a luptat, la rândul lui, cu demonii depresiei. Însă actorul a ales să urmeze tratament medicamentos și a apelat inclusiv la terapii complementare precum acupunctura. De asemenea, a luat suplimente cu tirozină și hidroxitriptofan, substanțe care combat stările depresive. Carrey a recunoscut că a reușit să combată depresia și cu ajutorul rolurilor pe care le-a interpretat, în care s-a implicat total. Astfel, nimeni nu ar fi crezut că în spatele glumelor sale din filme se ascunde o persoană cu multe frământări sufletești. În prezent, actorul mizează pe un stil de viață echilibrat.

JK Rowling

Creatoarea celebrului personaj Harry Potter a șocat opinia publică atunci când a declarat „M-am gândit la sinucidere”. Scriitoarea britanică a recunoscut că a suferit de depresie după ce a divorțat, când a rămas mamă singură. Avea pe atunci 25 de ani, locuia într-o garsonieră și avea probleme financiare, fiind chiar pe punctul de a fi dată afară din casa în care locuia împreună cu fetița ei. Din fericire, ea a cerut ajutorul unui specialist. Cu ajutorul terapiei, ea și-a controlat gândurile negative şi a reuşit să treacă peste depresie. În plus, și-a concentrat atenția asupra romanelor sale. „Am trecut printr-o perioadă foarte dificilă și sunt mândră că am reușit să o depășesc”, a declarat JK Rowling într-un interviu acordat lui Oprah Winfrey.

Owen Wilson

Vestea că Owen Wilson a încercat să se sinucidă în 2007 a venit ca un şoc pentru fanii actorului. El a fost descoperit la timp de fratele său înainte să se producă vreo tragedie. A avut în cele din urmă tăria să ceară ajutor specializat și s-a internat într-o clinică de profil, unde a primit tratamente antidepresive. A continuat să joace în filme, ceea ce a fost un ajutor în plus contra stărilor depresive.   

Brooke Shields

Vedeta din „Laguna Albastră” a trecut printr-o grea încercare după ce a devenit mamă. Confruntată cu depresia postnatală, Brooke Shields a avut gânduri sinucigașe. Atât de mult a afectat-o depresia încât nici măcar nu își putea privi fetița, pentru că era convinsă că micuței îi va fi mult mai bine fără ea. În cazul ei, un dezechilibru hormonal a fost cel care i-a indus simptomele de depresie, pe care le-a tratat medicamentos. După ce a reușit să iasă învingătoare în lupta cu această tulburare, vedeta s-a implicat în ajutarea mămicilor care experimentează aceleași stări prin care a trecut ea. Actrița a scris o carte („Down Came The Rain: My Journey Through Postpartum Depression”) despre modul în care depresia postnatală i-a afectat viața și cum a reușit să iasă din ghearele ei. Vedeta s-a simțit vinovată de faptul că și-a neglijat copilul în acea perioadă.

Foto: Facebook

Written By
More from Renate Daily

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *