Români celebri înmormântaţi în cimitirul Père-Lachaise din Paris

Puține sunt cimitirele care au o notorietate atât de mare precum Père-Lachaise, care se află în arondismentul 20 din Paris. Faima este datorată, în mare parte, personalităților celebre îngropate aici, printre acestea numărându-se și câteva de origine română.

Cimitirul Père-Lachaise a apărut în urma unei crize legate de locurile de veci din Paris. A fost deschis în 1804 şi poartă numele părintelui iezuit François d’Aix de La Chaize.

Arhitectul necropolei a fost Theodore Brongniart, care a conceput un proiect amenajat sub forma unei grădini mari, în stil englezesc, cu multe alee şi plante, diferit de cimitirele înghesuie care existau până atunci. Cimitirul se întinde pe un teren de 44,5 hectare, care include şi mii de copaci.

Foto: Unsplash

La începuturile existenţei cimitirului, exista o reticenţă faţă de îngroparea aici, pentru că se considera că se află într-un cartier sărac și muncitoresc. În primul său an de punere în funcțiune, cimitirul a găzduit abia 13 morminte, apoi 44, în 1805.

Cum a devenit popular

Pentru a-l face oarecum mai atractiv în rândul localnicilor, prefectul de atunci al Parisului a decis să transfere rămășițele pământeşti ale unor personalități cunoscute la Père Lachaise. Printre acestea, cele ale lui Molière și Jean de La Fontaine. În 1815 cimitirul avea 2.000 de morminte, iar în 1830, numărul acestora a ajuns la 33.000.

Cu timpul, în această necropolă au mai fost înmormântaţi Honoré de Balzac, Guillaume Apollinaire, Alphonse Daudet, Paul Eluard, Alfred de Musset, Oscar Wilde, Alain Bashung, Michel Delpech, Mano Solo, Jim Morrison, Georges Moustaki, Edith Piaf şi Henri Salvador, Maria Callas.

Printre cele mai vizitate morminte este cel al lui Jim Morrison, fostul solist al trupei The Doors, care a murit la Paris în 1971, la vârsta de 27 de ani, în urma unei supradoze de droguri.

Anual, necropola Père Lachaise este vizitată de peste 3,5 milioane de oameni, ceea ce îl face cel mai vizitat cimitir din lume.

George Enescu îşi doarme somnul de veci la Père-Lachaise

George Enescu, care a trăit la Paris în ultima parte a vieţii, este una dintre cele mai cunoscute personalităţi române înmormântate la cimitirul Père Lachaise. Compozitorul a fost înmormântat într-un cavou de marmură albă, la poziţia 68.

Mormântul lui George Enescu din Père Lachaise. Foto: Wikipedia

Ana, contesa de Noailles, Elvira Popescu, Nicolae Penescu, George Apostu, Dumitru Milcoveanu, Ștefan Gane şi Alexandru Vona sunt alţi români înmormântaţi la cimitirul Père Lachaise.

@drenate. Foto: Unsplash

Written By
More from Renate Daily

Roxelana, adorata lui Suleiman Magnificul

Cunoscută şi ca Hürrem, Roxelana a avut o ascensiune rapidă de la...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *