Primul oraş european iluminat public electric se află în România

Ţara noastră are câteva premiere cu care este bine să ne mândrim. Printre acestea, se numără şi deschiderea căii pentru tranziția Europei la iluminatul stradal electric.

Este adevărat că Parisul este supranumit „Oraşul luminilor”, dar Timişoara este primul oraş iluminat public din Europa! De altfel, frumosul oraş de pe Bega bifează multe premiere naţionale şi europene.  

În 1882, Primăria acestui oraş a încheiat un contract de cesionare cu societatea Anglo-Austrian Bruch Electrical Companz Ltd. Astfel, la 12 noiembrie 1884, Timişoara devenea primul oraş european care beneficia de iluminat public electric. Pentru acest lucru, au fost puse în funcţiune 731 de lămpi de iluminat electric pe străzile Timişoarei. Lămpile incandescente aveau filament din cărbune, iar sistemul pus în funcţiune cuprindea un traseu stradal de 60 km. Oraşul a beneficiat de o centrală electrică de curent alternativ, care a fost folosită până în 1887 exclusiv pentru iluminatul public, după care a fost utilizată şi pentru a furniza energie electrică particularilor.

„Lumina lămpii electrice este puternică şi întrece de departe pe cea a flăcării cu gaz; lumina este de tot blândă, aproape identică cu luciul lunei, nu numai că nu conturbă vederea ochiului, ci şi o îndulceşte oarecum“, scria atunci publicaţia „Luminatorul“ (nr. 76/22 sept. – 4 oct. 1884).

Următoarele localităţi din ţara noastră care au beneficiat de această facilitate au fost Caransebeş (1887), Craiova şi Sibiu (1896), Brăila şi Arad (1897). „La Sinaia, în 1898, s-a pus în funcţiune o microhidrocentrală, care furniza curent electric necesar iluminatului oraşului şi Castelului Peleş, iar la Iaşi (1899) se dădea în exploatare o centrală cu trei grupuri generatoare de câte 285 kW fiecare”, aflăm din „Istoria României în date” (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003).

Alte premiere ale Timișoarei

Timişoara a avut şi alte progrese notabile.

În 1718, la Timişoara a fost înfiinţată prima fabrică de bere din ţara noastră, în cartierul istoric Fabric. Tot în acel an, în oraşul de pe Bega se deschidea prima şcoală elementară din România.

În 1853, în Timişoara s-a introdus telegrafia. În 1857, oraşul a beneficiat de iluminat public cu gaz şi tot în acel an a fost legat la reţeaua feroviară europeană.

În 1899, la Timişoara a fost pus în funcţiune tramvaiul electric, înaintea multor oraşe mari din Europa.

@drenate. Foto: Unsplash

Written By
More from Renate Daily

Cea mai lungă plajă din lume are peste 200 km. Unde se află

Dacă îţi place să faci plimbări lungi pe nisipul cald, poate că...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *