Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate actriţe din toate timpurile, Claudia Cardinale a fost muza unor regizori renumiţi, printre care Visconti şi Fellini. Vedeta, care s-a stins din viaţă la 87 de ani, a lăsat în urmă o carieră cinematografică bogată. Printre rolurile sale remarcabile se numără cel din „Ghepardul”, unde a format cu Alain Delon un cuplu memorabil de pe marile ecrane.
Claudia Cardinale, pe numele său adevărat Claudia Josephine Rose Cardinale – s-a născut pe 15 aprilie 1938 în Tunisia.
La 16 ani, a câştigat titlul de cea mai frumoasă italiancă din Tunisia la un concurs de frumuseţe, premiul constând într-un sejur la Festivalul de Film de la Veneţia din 1955. A atras imediat atenţia producătorilor şi regizorilor, care au ofertat-o cu diverse propuneri de a juca în filme. Pe atunci, Claudia Cardinale dorea să devină învăţătoare, astfel că propunerile nu au atras-o. Peste câtva timp, Mario Monicelli a reuşit totuşi să o convingă pe ea şi pe părinţii săi să vină la Roma şi să joace în primul său film, „Porumbelul” (1958). Atunci, a decis să se dedice cinematografiei.
A luat lecţii la Centrul Experimental de Cinema din Roma şi a semnat cu Franco Cristaldi şi cu compania acestuia un contract pe şapte ani.
Fiul său, născut în urma unui viol
În tinereţe, când avea toată cariera înainte, Claudia Cardinale a fost victima unui viol comis de un producător de film. A rămas însărcinată şi a decis că îşi va creşte singură copilul. „Am vrut să-l păstrez în ciuda circumstanțelor și a scandalului enorm pe care l-ar putea provoca o naștere în afara căsătoriei”, a declarat ea.
Totuşi, producătorul Franco Cristaldi a văzut în ea un viitor star şi a vrut să o transforme în diva CC, adică echivalentul italian al lui Brigitte Bardot. De aceea, a afătuit-o ca sarcina sa să rămână secretă. În 1958, Claudia Cardinale l-a născut la Londra pe fiul său, Patrizio, pe care l-a prezentat mai târziu ca fiind fratele său mai mic. Avea doar 20 de ani, iar un copil i-ar fi putut afecta cariera.
„Nașterea a fost aranjată discret la Londra. Același producător a avut ideea de a spune că bebelușul era fratele meu mai mic. Și am fost obligată să-mi asum această minciună pentru a evita scandalul și a-mi proteja cariera”, a mărturisit Claudia Cardinale publicaţiei franceze Le Monde în 2017.
După nouă ani, actriţa a dezvăluit pentru Paris Match adevărul dureros legat de fiul său, care, la rândul lui, a considerat-o la început sora lui mai mare, informează gala.fr.
Actriţa a mai avut o fată, Claudia, rod al iubirii cu dragostea vieții sale, regizorul italian Pasquale Squitieri.
A avut o carieră strălucită
Claudia Cardinale a avut şansa să lucreze cu regizori valoroşi. Luchino Visconti a distribuit-o în „Rocco şi fraţii săi” (1960) şi în „Ghepardul” (1963), iar Federico Fellini i-a propus rolul din „Opt şi jumătate” (1963).
Este memorabilă interpretarea sa din „Ghepardul”, unde l-a avut ca partener pe Alain Delon, cu care a format un adevărat „cuplu de aur” al acelor ani.

După aceste interpretări, actriţa accede la rangul de star internaţional, îmbogăţindu-şi filmografia cu „Profesioniştii” (1966), „Undeva, cândva în Vest” (1968) şi „Petrolistele” (1971).
Lucrând atât de aproape de Cristaldi s-a apropiat mult de acesta, devenindu-i soţie. Mariajul lor s-a încheiat însă în 1975. Ea a rupt şi contractul cu compania acestuia, lucrând apoi cu Pascale Squitieri, care i-a devenit partener şi în viaţa reală. Cei doi s-au cunoscut în 1974, la filmările pentru pelicula „I guappi”. Au făcut, de asemenea, echipă la filmele „Il prefetto di ferro” (1977), „Corleone” (1978) şi „Claretta” (1984). Între anii 1980 şi 1990, a lucrat cu diverşi regizori francezi.
În 1993, Claudia Cardinale primit Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de la Veneţia.
@drenate. Foto: Wikipedia