Procedură medicală complexă, transplantul presupune înlocuirea unui organ sau ţesut bolnav ori distrus în urma accidentelor cu unul funcţional. Este şansa la o nouă viaţă şi multe persoane trăiesc datorită acestei intervenţii.
Transplantul este o intervenţie medicală prin care se înlocuieşte un organ sau ţesut care nu îşi mai poate îndeplini funcţiile cu unul funcţional, prelevat de la un donator sau de la o persoană decedată recent sau aflată în moarte cerebrală. Aproape toate organele importante pot fi transplantate, cu limitări în ceea ce priveşte creierul.
Primele încercări reuşite în ceea ce priveşte transplantul de piele datează din secolul al XIX-lea.
Medicul elveţian Jacques Reverdin a observat rezultate pozitive după ce a acoperit o plagă cu bucăţi mici de epidermă. Primul transplant de cornee a avut loc în 1905, fiind efectuat de medicul Eduard Zirm.
Primul transplant renal reuşit pe termen lung este cel realizat în 1954 de profesorul Joseph Edward Murray, care a primit Premiul Nobel pentru Medicină în 1990.
Primele transplanturi hepatice s-au realizat între anii 1963 şi 1969, în vreme ce prima grefă de inimă din lume s-a efectuat în 1967, în Africa de Sud. În Europa, primul transplant de inimă a fost făcut în 1968 de profesorul Cabrol la Paris.
Realizările din România în domeniul transplantului
În România, primele încercări de transplant de organe datează de la începutul secolului XX.
În 1958, are loc primul transplant de piele realizat de prof. dr. Agrippa Ionescu, pentru ca în 1962 să se realizeze primul transplant de cornee.
Primul transplant de rinichi cu succes de la un donator viu din ţara noastră a avut loc în 1980, fiind efectuat de profesorul Eugeniu Proca.
În 1992 s-au pus bazele primului program modern de transplant renal din România, de către Prof. Dr. Mihai Lucan, la Clinica de Urologie a Spitalului Judeţean Cluj-Napoca (devenită Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca).
Prof. dr. Irinel Popescu are meritul de a fi realizat primul transplant hepatic din România, în 1997, intervenţia având loc la Spitalul Fundeni din Bucureşti.
În 1999, s-a efectuat şi primul transplant cardiac din România, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, reuşită aparţinând medicului Şerban Brădişteanu. A fost urmat la foarte scurt timp de cel de-al doilea, efectuat la Centrul de Chirurgie Cardiacă din cadrul Spitalului Judeţean Targu-Mureş de către prof. dr. Radu Deac.
În anul 2001 prof. dr. Margit Şerban, a efectuat primul transplant medular, în centrul universitar Timişoara.
Primul transplant de celule stem din ţara noastră a fost efectuat în 2004, pentru o afecţiune a miocardului.
@drenate. Foto: Unsplash