Spațiul nu are un singur miros universal. Astronauții au raportat mirosuri metalice sau de ars după ieșirile în spațiu, în timp ce compoziția chimică a unor luni, planete și nori interstelari îndepărtați sugerează posibilități diferite.
Unele dintre cele mai neașteptate descoperiri chimice din univers ar putea fi încă în fața noastră. Astronomii pot identifica deja, în nori aflați la mii de ani-lumină distanță, molecule asociate cu mirosuri familiare de pe Pământ. Cu toate acestea, mirosul metalic inconfundabil pe care astronauții îl aduc cu ei după o ieșire în spațiu rămâne explicat doar parțial.
Ce miros simt, de fapt, astronauții
Astronauții nu pot simți mirosul spațiului în timpul unei ieșiri în spațiu, deoarece căștile îi separă de vidul din exterior. Totuși, odată întorși pe Stația Spațială Internațională (ISS), ei observă uneori un miros distinctiv care persistă pe costumele spațiale, mănuși și unelte.
Astronautul NASA Don Pettit a descris acest miros ca fiind metalic, comparându-l cu cel al fumului rezultat în urma sudurii. Fostul astronaut Greg Chamitoff a raportat, de asemenea, un miros metalic neobișnuit de puternic.
Potrivit lui Alexander Gerst, un astronaut al Agenției Spațiale Europene, spațiul miroase a un amestec de nuci și plăcuțe de frână de motocicletă. Alții l-au comparat cu praful de pușcă, ozonul sau friptura rumenită. Majoritatea relatărilor au ceva în comun: mirosul amintește de materiale care au fost arse, încălzite sau expuse la electricitate.
De ce are spațiul un miros?
Spațiul cosmic este aproape în întregime un vid, așadar, din punct de vedere tehnic, nimeni nu îl poate mirosi direct.
Nasul uman are nevoie de molecule prezente în aer pentru a detecta un miros, iar vidul din spațiu nu poate oferi nimic care să semene cu o respirație normală.
Cu toate acestea, regiunea din jurul Stației Spațiale Internaționale nu este complet goală. Orbitând la aproximativ 400 km deasupra Pământului, stația traversează un strat foarte rarefiat al atmosferei superioare, care conține atomi de oxigen izolați.
Oamenii de știință bănuiesc că acești atomi ar putea explica mirosul respectiv. Lumina solară descompune moleculele obișnuite de oxigen, iar unii dintre atomii rezultați pot interacționa cu costumele spațiale și cu echipamentele. Când astronauții revin într-o ecluză presurizată, reacțiile chimice care implică acest oxigen ar putea genera ozon sau alte substanțe cu mirosuri metalice.
O altă explicație posibilă vizează hidrocarburile aromatice policiclice. Aceste molecule bogate în carbon se regăsesc în fum, funingine și alimente carbonizate, cum ar fi pâinea prăjită arsă sau carnea la grătar. Oamenii de știință au detectat şi compuși din această familie chimică în spațiu.
Totuși, rolul lor în generarea mirosului descris de astronauți rămâne nedovedit. Mirosul este atât de specific, încât NASA a contractat compania Omega Ingredients, specializată în crearea de arome, pentru a-l reproduce. Până în prezent, oamenii de știință nu au ajuns la un consens asupra unei singure explicații pentru fenomenul real.
Luna mirosea a praf de pușcă
Astronauții s-au confruntat cu un mister similar în timpul aselenizărilor Apollo. După ce au pășit pe suprafața lunară, s-au întors la modulele lor de aterizare acoperiți de praf fin și gri, care se lipea cu încăpățânare de costumele lor.
Odată ajunși înăuntru, mai mulți astronauți au observat că praful mirosea a praf de pușcă uzat. Astronautul Charlie Duke de la Apollo 16 a raportat un miros deosebit de puternic. De asemenea, astronautul Harrison Schmitt de la Apollo 17 a făcut o observație similară.
Spre deosebire de boabele rotunjite de nisip găsite pe multe plaje de pe Pământ, praful lunar conține particule microscopice, zimțate, create de nenumărate impacturi, care a iritat ochii și plămânii astronauților. Viitoarele echipaje care se întorc pe Lună vor trebui să se confrunte cu mai mult decât un miros neobișnuit. Ținerea acestui praf departe de spațiile lor de locuit va fi o parte importantă a menținerii sănătății.
Titan şi mirosul de benzină
Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn, are lacuri, râuri, ploi și o atmosferă densă, de culoare portocalie. Totuși, lichidele care curg pe suprafața sa sunt metan și etan, nu apă. Temperatura la suprafața lui Titan este de aproximativ minus 179 de grade Celsius, suficient de scăzută pentru a menține acești hidrocarburi în stare lichidă. Unele dintre lacurile sale seamănă cu întinderile de apă de pe Pământ, însă compoziția lor chimică este mai apropiată de cea a substanțelor care se găsesc în gazele naturale și în alți combustibili.
De asemenea, oamenii de știință au detectat benzen pe Titan. Pe Pământ, benzenul are un miros dulceag, asemănător cu cel al benzinei, și se regăsește în mod natural în produsele petroliere. Acest lucru sugerează că Titan ar putea avea arome chimice similare cu cele ale combustibililor, deși mirosul său real rămâne necunoscut. Metanul și etanul în stare pură sunt, în mod natural, inodore, iar simpla prezență a benzenului nu este suficientă pentru a determina cum ar putea mirosi atmosfera de pe acest satelit.
Jupiter ar putea mirosi a ouă clocite
Benzile uriașe de nori de pe Jupiter conțin substanțe chimice care, pe Pământ, ar genera mirosuri neplăcute. Se consideră că stratul principal de nori, situat la cea mai mare altitudine, este alcătuit în mare parte din gheață de amoniac. Amoniacul este responsabil pentru mirosul înțepător specific anumitor produse de curățenie de uz casnic, precum și cel al urinei de pisică.
La o adâncime mai mare, un alt strat de nori conține, probabil, hidrosulfură de amoniu – un compus cu sulf asociat cu mirosul de ouă clocite. Împreună, aceste substanțe sugerează că Jupiter ar putea avea un miros deosebit de neplăcut, dacă mostre din atmosfera sa ar fi aduse într-un mediu respirabil. Totuși, nimeni nu a simțit direct mirosul atmosferei de pe Jupiter, iar concentrațiile acestor substanțe chimice variază în funcție de altitudine.
În plus, investigarea ar fi extrem de dificilă fără echipamente specializate. Jupiter nu are o suprafață solidă pe care să poți păși, vânturile sale pot depăși 480 de kilometri pe oră, iar presiunea și temperatura cresc dramatic sub stratul de nori. O navă spațială care ar coborî suficient de mult ar ajunge, în cele din urmă, să fie strivită, topită sau vaporizată.
Un nor spațial uriaș cu o compoziție chimică asemănătoare romului
Unul dintre cele mai bizare exemple de posibile mirosuri din spațiu provine din Sagittarius B2. Acesta este un nor masiv de gaz și praf situat la aproximativ 26.000 de ani-lumină de Pământ, în apropierea centrului Căii Lactee.
În 2009, astronomii au descoperit formiat de etil în acest nor. Această moleculă organică contribuie la aroma zmeurei și, pe Pământ, are un miros fructat, asemănător cu cel al romului.
Descoperirea a dus la comparații între Sagittarius B2 și o gigantică fabrică de băuturi alcoolice cosmică. Totuși, norul nu este, de fapt, plin de alcool potabil sau de un lichid cu aromă de zmeură.
Formiatul de etil este doar una dintre numeroasele molecule răspândite într-o regiune vastă de gaz și praf. Specialiștii au identificat această substanță chimică folosind un radiotelescop, care detectează semnalele caracteristice emise de molecule. Nu a fost nevoie să colecteze o mostră sau să simtă vreun miros.
@drenate. Foto: Unsplash
