Supervulcanii sunt monștri geologici ale căror erupții din trecut au fost de proporții titanice. Mulți dintre aceștia sunt identificați prin calderele lor și s-ar putea reactiva în orice moment, fenomen precedat de semne de avertizare.
Milioane de oameni ar putea fi afectați de supererupțiile pe care aceștia le-ar putea declanșa. Pot vulcanologii să-i salveze prin prezicerea producerii acestor cataclisme?
Când ne gândim la erupțiile vulcanice, ne vin în minte, în primul rând, două tipuri: cele produse de vulcanii „roșii” și cele produse de vulcanii „gri” – termeni preferați de vulcanologii Maurice și Katia Krafft.
Primul tip poate fi spectaculos, implicând fluxuri lungi de lavă, precum cele observate în Hawaii; totuși, acesta provoacă rareori pierderi de vieți omenești, deși poate duce la pagube materiale semnificative.
Al doilea tip, cel al „vulcanilor cenușii”, este cel care, într-adevăr, duce la pierderi de vieți omenești. Două exemple bine cunoscute sunt erupția Muntelui Vezuviu, care a ucis locuitorii orașului Pompei prin intermediul unui flux piroclastic, și erupția Muntelui St. Helens.
Vulcanologii depun eforturi pentru a prezice erupțiile vulcanilor cenușii, cu scopul de a salva vieți. Cu toate acestea, ei rămân descumpăniți în fața unui alt tip de erupție, și mai înfricoșător – unul la care oamenii de știință nu au fost niciodată martori. Este vorba despre „supererupțiile” provocate de supervulcani, ale căror consecințe s-ar putea resimți la nivelul întregii planete.
Supervulcani și supererupții
În vulcanologie, termenul „supervulcan” se referă, în general, la un sistem vulcanic care a produs cel puțin o erupție ce a atins nivelul 8 pe Indicele de Explozivitate Vulcanică (IEV) — nivelul maxim pe această scară.
Mai exact, o supererupție, a cărei prezență este adesea indicată de existența unei caldeire vulcanice, este definită ca un eveniment în cadrul căruia au fost expulzate peste 1.000 km³ de material vulcanic (precum cenușă, piatră ponce și alte materiale ejectate).
În urmă cu aproximativ 74.000 de ani, erupția unui supervulcan pe insula Toba, din Indonezia, ar fi putut aduce omenirea în pragul extincției. Acest lucru este sugerat de „ceasurile moleculare”. Acestea indică faptul că populația umană globală a fost redusă brusc la un grup care număra, cel mult, între câteva mii și câteva zeci de mii de indivizi. Erupția a aruncat în atmosferă aproape 2.800 de kilometri cubi de cenușă și alte materiale vulcanice. Prin modificarea albedoului Pământului, acest fenomen a declanșat o răcire temporară a climei, ceea ce ar fi dus la o diminuare drastică a resurselor de hrană.
Este dificil de înțeles pe deplin amploarea unei astfel de erupții.
Semne timpurii ale unei supererupții
Supervulcanii, precum cel din caldera Yellowstone, rămân o amenințare pentru umanitate, informează futura-sciences.com. Prin urmare, vulcanologii au inițiat cercetări care, în timp, ne-ar putea ajuta să înțelegem cum sunt declanșate astfel de supererupții.
Vulcanologii au la dispoziție mai multe metode pentru a monitoriza rezervoarele masive de magmă capabile să alimenteze aceste erupții:
Seismologie: roiurile de cutremure care au loc mai aproape de suprafață pot dezvălui deplasarea magmei în acea direcție, fenomen însoțit de fracturarea rocilor înconjurătoare.
Geodezie spațială: sateliții radar InSAR și stațiile GPS pot detecta deformări ale solului de doar câțiva milimetri – indicând faptul că o structură vulcanică se umflă, ceea ce ar putea semnala pregătirea unei erupții care implică ascensiunea materialului magmatic.
Geochimie: modificările în emisiile de CO₂, SO₂ și alte gaze provenite din fumarole pot indica schimbări în interiorul unui rezervor de magmă.
Monitorizare termică: folosind instrumente precum camerele cu infraroșu, cercetătorii pot identifica anomalii de temperatură care ar putea dezvălui schimbări în circulația fluidelor și în transferul de căldură.
În ciuda tehnicilor sofisticate, nu există încă o metodă care să se poată stabili o corelație universală între intensitatea unor semne și durata, momentul producerii sau magnitudinea ei.
Acest lucru este valabil pentru vulcanii obișnuiți și, cu atât mai mult, pentru supervulcani.
Concluzie
Este posibil să identificăm supervulcani despre care știm că sunt activi și potențial periculoși și să recunoaștem existența unui risc – perspectiva unei catastrofe viitoare.
Deși se pot detecta semnale precursoare, nu putem încă să prezicem locul, data sau magnitudinea următoarei supererupții.
În cel mai bun caz, am putea spera să ne pregătim pentru consecințele unei supererupții, de exemplu, prin evacuarea populațiilor aflate în zone de risc.
@drenate. Foto: Unsplash
