Originară din Brazilia şi răspândită şi în multe alte locuri din lume, capoeira a fost iniţial un stil rudimentar de luptă practicat de sclavi.
Având o vechime de cinci secole, capoeira este o tehnică de luptă care îmbină forța cu frumusețea, grația și suplețea dansului. Povestea capoeira începe cu sosirea primilor scavi de culoare din Africa aduși să muncească pe plantațiile de trestie de zahăr și de bumbac ale conchistadorilor portughezi.
Capoeira a apărut în Brazilia în 1537, când în această țară au fost deportați sclavi din Angola. Pentru a-și impune mai bine autoritatea în fața lor, colonizatorii portughezi i-au dispersat în zone cât mai îndepărtate. Având fiecare dialecte proprii, sclavii aveau probleme de comunicare, însă, cu toate acestea, aveau obiceiuri asemănătoare. Tradițiile culturale comune se manifestau, în principal, prin dans și prin cântece, dar și prin demonstrații de luptă. În scurt timp, sclavii au ajuns să își însușească un limbaj comun, care a devenit o formă de rezistență în fața opresiunii coloniale. Ei au pus la punct o tehnică de luptă „deghizată” în dans. Nici chiar supraveghetorii nu și-au dat seama că dansul lor, acompaniat de muzică, era, de fapt, o tehnică de luptă, nu un dans tradițional.
Formă de protest
Pentru că era folosit ori de câte ori sclavii protestau față de stăpânii lor, „dansul” lor a fost interzis de colonizatorii portughezi din Brazilia, pedepsele fiind aspre. Cei care erau prinși dansând capoeira erau mutilați, pentru a nu se mai putea mișca, iar în alte cazuri, sclavii erau chiar uciși pe câmp. Astfel de pedepse nu i-au descurajat pe sclavi, care au continuat să folosească tehnica de luptă pentru a se apăra.
În secolul al XVII-lea, sclavii care au reușit să fugă de pe plantații s-au grupat în comunități rurale izolate, numite Quilombos. Într-o regiune din nord-estul Braziliei, s-au stabilit 30.000 de fugari, care își duceau traiul după tradițiile proprii africane.
Sclavii fugari au luat cu ei și capoeira, care a devenit un adevărat simbol revoluționar, o formă de exprimare a poporului afro-brazilian aflat în căutarea libertății. În secolul al XIX-lea, capoeira a ajuns să se practice și în regiuni urbane, inclusiv în Rio de Janeiro.
Reabilitată ca sport național
Capoeira are multe puncte comune cu samba: ambele fac parte din cultura afro-braziliană și amândouă au luat naștere la periferia societății braziliene. A continuat să fie practicată la marginea societății, în cartierele rău famate, iar dansatorii-combatanți au ajuns să fie priviți ca infractori. Dată fiind degenerarea capoeira, care s-a transformat în lupte de stradă violente, autoritățile au interzis-o între anii 1890 și 1937.
Capoeira a fost reabilitată de președintele populist Getulio Vargas, care a ridicat-o la rangul de „sport național” după ce a asistat la o demonstrație a lui Mestre Bimba, maestru capoerist incontestabil, și a elevilor acestuia. În 2014, capoeira a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO.
În secolul XX, capoeira s-a aflat la loc de cinste, fiind practicată de tot mai multe persoane, deschizându-se chiar primele academii oficiale. În prezent, în Brazilia se organizează periodic competiții de capoeira.
Regulile capoeira
Capoeira reunește mai multe coduri necesare pentru armonia jocului. La o demonstrație pot participa mai multe persoane. Respectul față de adversar este o regulă de bază a capoeira.
Jucătorii-dansatori poartă costume albe și se reunesc în jurul unui cerc (roda). În centru, doi jucători se luptă, însă fără a se atinge, folosind mai multe acrobații (macaco, au, chango). Pe ritmurile muzicii, participanții mimează lupta și se sincronizează din priviri. Scopul este demonstrarea dexterității: câștigă cel care reușește să își pună adversarul la pământ. În acest timp, capoeriștii aflați în cerc bat din palme sau cântă la instrumente specifice (berimbau, atabac și pandeiro).
@drenate. Foto: Unsplash
