Castelul Balcic, reşedinţa de vară preferată a reginei Maria

Cea mai iubită regină a românilor a fost ataşată foarte mult de Bran și de Balcic, pe care le numea „casele mele de vis”. La Balcic, regina Maria obişnuia să se retragă în timpul verii.

Aflat în oraşul bulgăresc cu acelaşi nume, pe ţărmul înalt al Mării Negre, castelul Balcic a fost un loc de suflet pentru regina Maria. „Balcicul pentru mine a devenit un colţ de linişte şi odihnă, unde mă duc să-mi împrospătez sufletul şi trupul. Balcicul este casa mea de vis, inima mea”, aflăm de pe reginamaria.org. 

Castelul, pe care regina l-a numit „cuib liniştit”, este o construcţie asemănătoare unei vile mari, cu pereţii albi şi acoperişurile de ţiglă străjuite de un minaret. A fost ridicat între anii 1926 și 1937, o perioadă în care Cadrilaterul (denumirea românească a părții de sud a Dobrogei, aflată în Bulgaria) a aparţinut României.

Se află la 17 metri deasupra nivelului mării, într-un cadru de vis. Locul a fascinat-o pe loc pe regină: „Și într-o zi, când Branul ajunsese un vis împlinit, într-o plimbare prin Dobrogea, m-am apropiat deodată de o limbă de pământ lângă mare care a trezit în mine un fior cu totul deosebit: am avut ca o simţire că locul acesta mă aştepta dintotdeauna pe mine, ori trăisem totdeauna în aşteptarea lui”. (Regina Maria, „Casele mele de vis”, în Boabe de grâu, anul 1, nr. 2, 1930, p. 68).

Castelul Balcic. Foto: Wikipedia

Castelul Balcic a fost construit după dorinţele şi planurile reginei Maria. Construcţia are un stil eclectic şi îmbină elemente arhitecturale otomae şi bulgăreşti.

Complexul în care se află castelul mai include câteva vile rezidenţiale, o pivniţă, o sală a fumătorilor, o mănăstire, un izvor de apă şi alte clădiri.

A cerut prin testament ca inima să-i fie depusă la Balcic

Castelul a fost reşedinţa preferată a reginei, fiind, aşa cum ea însăşi spunea, „întoarcerea mea la mare, întoarcerea la întâia mea dragoste”. Regina a avut şi un loc de rugăciune aici, o bisericuţă şi un paraclis ortodox. Dovadă că a iubit acest loc a fost şi faptul că a cerut prin testament ca inima sa să fie depusă la Balcic. După ce s-a stins din viaţă (1938), inima i-a fost depusă într-o casetă în paraclis, pentru ca apoi să-i fie mutată la castelul Bran în 1940. În prezent, se află la Bucureşti, în tezaurul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Grădina botanică, renumită pentru colecţia de cactuşi

Alături de castel, se remarcă grădina botanică, pe care regina Maria a amenajat-o şi unde se află o impresionantă colecţie de plante. Este cunoscută mai ales prin colecţia bogată de cactuşi. Dintre miile de plante, unele sunt foarte rare.

Cele 12 grădini care înconjoară clădirile au fost realizate după planurile unui peisagist elveţian cunoscut în acele timpuri, Jules Jannin.

@drenate. Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Hotelul Negresco de pe Coasta de Azur, simbolul luxului, construit de un român

La o plimbare pe Promenade des Anglais din Nisa nu are cum...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *