Realizat în anul 1490, desenul Omul Vitruvian redă un bărbat în două poziţii suprapuse. Este unul dintre numeroasele desene ale maestrului Renaşterii.
Desenul Omul Vitruvian a fost numit astfel în onoarea arhitectului roman Vitruvius, ca o ilustraţie a unui pasaj în care acesta a descris proporţiile corpului uman. De asemenea, desenul mai este numit şi Proporţiile Omului sau Canoanele Proporţiilor.
Exemplu al preocupărilor lui da Vinci
Reprezentant de seamă al Renașterii, Leonardo da Vinci (1452 – 1519) este un adevărat exemplu al geniului. Pictor, arhitect, om de știință, dar și inventator, da Vinci a lăsat moştenire omenirii operele inestimabile.
Pe numele său complet Leonardo di ser Piero da Vinci a avut contribuţii însemnate atât în artă, cât şi în ştiinţă. A avut o curiozitate debordantă, iar în afara picturilor şi sculpturilor sale, a avut preocupări din domeniul tehnicii şi al ştiinţei. Artistul era fascinat de corpul uman şi ar fi disecat şi cadavre.

Desenul Omul Vitruvian redă un bărbat prezentat în două ipostaze, în interiorul unui cerc (simbolul divin) și într-un pătrat (simbolul pământesc). Devenit una dintre cele mai cunoscute imagini din lume, desenul redă proporțiile ideale ale corpului uman, dar și legătura sa divină cu Universul.
Omul Vitruvian, desen realizat pe hârtie, cu cerneală, este o ilustrare perfectă a preocupărilor lui da Vinci legate de proporţii, fiind exemplificator pentru amestecul dintre artă și știință în timpul Renașterii. În acele timpuri se credea că anumite părţi ale corpului erau influenţate de astrele de pe cer. Cercul era asociat cu elementele cosmice, iar pătratul cu cele pământeşti. Desenul este însoţit şi de notiţele bazate pe lucrările arhitectului Vitruviu.
Omul Vitruvian a făcut legătura simbolică între multe științe universale studiate de Leonardo da Vinci printre care: arta, anatomia, geometria, matematica, cosmologia, filozofia, metafizica.
Celebrul desen este păstrat la Gabinetto dei disegni e stampe din cadrul muzeului Gallerie dell’Accademia, din Veneția, Italia.
@drenate. Foto: Wikipedia