Elisabeta de Wittelsbach, împărăteasa Austriei, cunoscută mai ales ca Sissi, este unul dintre cele mai fascinante persoanaje istorice. Este renumită pentru frumuseţea sa, iar pentru a-şi menţine silueta, părul mătăsos şi pielea tânără avea adevărate ritualuri.
Născută pe 24 decembrie 1837, viitoarea împărăteasă a Austriei a fost al treilea dintre cei opt copii ai lui Maximilian Joseph de Bavaria şi ai Mariei Ludovica de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei. La doar 17 ani, a intrat într-unul dintre cele mai puternice imperii, cel Austro-Ungar, prin căsătoria cu Franz Joseph, împărat al Austriei.
Avea un cult al frumuseţii
Împărăteasa Sissi era preocupată foarte mult de felul în care arăta. Avea o siluetă de invidiat – 47 de kilograme şi talia de 50 de centimetri -, deşi adusese pe lume patru copii. Dar pentru a-şi menţine greutatea, Sissi ţinea regimuri drastice. Împărăteasa era la curent cu dietele vremurilor, printre care cea cu portocale şi cea care consta în consumul de lapte şi ouă. Împărăteasa Sissi obişnuia, se zice, să se cântărească de trei ori pe zi; în momentul în care depăşea greutatea de 50 de kilograme, trecea la diete restrictive. Se spune că obişnuia să consume zeamă de viţel pentru a-şi menţine talia de viespe şi că dormea cu prosoape umede şi calde înfăşurate în jurul taliei. Contra balonării, Sissi ar fi folosit un remediu din 5 albuşuri de ou cu sare.
De asemenea, îşi menţinea condiţia fizică prin exerciţii fizice. În reşedinţa sa din Hofburg avea chiar câteva echipamente sportive, iar obiceiul de a face mişcare câteva ore pe zi devenise un ritual pentru ea.
Împărăteasa avea şi un adevărat ritual al îngrijirii părului, despre care spunea că este singura sa „coroană”. Pentru a-l îngriji, îşi dedica ore întregi. Periodic, părul lui Sissi era „hrănit” cu o mască formată dintr-un amestec de coniac şi ouă.
Pentru a-şi menţine supleţea pielii, făcea băi în lapte de capră şi îşi înmuia trupul în ulei de măsline, acest ultim remediu fiind folosit de împărăteasă pentru a-şi destinde muşchii. De asemenea, îşi aplica pe piele creme speciale care aveau la bază ingrediente precum apa de trandafiri. Pentru a preveni ridurile, utiliza o mască din căpşuni zdrobite.
Pasionată de echitaţie şi călătorii
Pentru a scăpa de rigorile impuse de curtea imperială, Sissi se refugia în pasiunile sale: echitaţia şi călătoriile. Obişnuia să frecventeze Şcoala Spaniolă de Echitaţie din Viena, unde călărea ore întregi. Adora să viziteze locuri noi, printre ţările în care a ajuns numărându-se Grecia, Franţa, Irlanda, Maroc, Algeria, Turcia, Egipt, Elveţia şi Italia.
Foto: https://alchetron.com