Cele mai interesante locuri de vizitat în Sighişoara

Una dintre cele mai mari cetăţi medievale europene locuite fără întrerupere, Sighişoara este inclusă în patrimoniul UNESCO din anul 1999. „Perla Târnavei”, cum mai este numită, este şi o destinaţie turistică de neratat. Adevărat muzeu în aer liber, această cetate medievală are un farmec aparte şi este păcat să nu ajungi aici măcar o dată în viaţă.

Sighişoara se află în partea sudică a judeţului Mureş, în Podişul Târnavelor. Prima atestare documentară a aşezării datează din 1280, sub numele Castrum Sex. Din a doua jumătate a secolului al XII-lea, coloniştii germani, mai exact francofonii din zona Rinului de nord, au ajuns în regiune, la invitaţia regelui Ungariei Géza al II-lea. În 1298, oraşul se numea Schespurch, iar în 1367 era atestat ca oraş (civitas). Numele oraşului este o adaptare după denumirea maghiară Segesvár. Din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, au început să fie ridicate zidurile şi turnurile cetăţii. Statutele meşteşugarilor organizaţi în bresle sunt atestate în 1376, iar din 1393 cetatea dispunea deja de un sistem defensiv. Vlad Dracul ar fi locuit în Sighişoara între anii 1431 şi 1435, iar în 1431, s-ar fi născut aici unul dintre fiii lui, Vlad Ţepeş, viitorul domnitor al Ţării Româneşti. Dezvoltarea cetăţii s-a accentuat după 1520. Deşi a cunoscut mai multe perioade nefaste ale istoriei, Sighişoara a rămas un exemplu de cetate medievală bine conservată. Localitatea este renumită şi pentru festivalul care are loc vara, când atmosfera de Ev Mediu este reînviată cu ajutorul paradei costumelor. Cu această ocazie, străzile înguste sunt populate de cavaleri, trubaduri, domniţe, profeţi şi astrologi care amintesc de farmecul de odinioară al cetăţii.

Turnul cu ceas, simbol al cetăţii

În Sighişoara există numeroase turnuri – Turnul cu ceas, Turnul Tăbăcarilor, Turnul Cositorilor, Turnul Frânghierilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Cizmarilor, al Fierarilor şi al Giuvaerilor.

Turnul cu ceas este un adevărat simbol al Sighişoarei. A fost construit în secolul al XIV-lea, cu scopul de a apăra poarta principală a oraşului. Ceasul amplasat în vârful turnului este de provenienţă elveţiană, mecanismul vechi fiind înlocuit cu unul nou. De-a lungul timpului, Turnul cu ceas a fost sediu pentru diverse instituții ale administrației publice, printre care primăria şi închisoarea oraşului, iar în prezent găzduieşte Muzeul de Istorie al Sighișoarei.

Bisericile reprezentative

În Sighişoara există şi câteva biserici, povestea fiecăreia fiind indisolubil legată de epoca în care a fost construită.

Biserica din Deal a fost ridicată între anii 1345-1525, fiind reprezentativă pentru stilul gotic din Transilvania. Poţi ajunge la ea urcând cele 175 de trepte ale Scării Acoperite. Scara a fost construită în 1654 de primarul Johann Both, pentru a facilita accesul la Şcoada din Deal. Iniţial, a avut 300 de trepte.

Biserica Mănăstirii a fost construită în secolul al XIII-lea, în partea dreaptă a Turnului cu Ceas. Printre detaliile care se remarcă în această biserică, dincolo de simbolurile religioase, sunt covoarele orientale din secolul al XVII-lea.

Biserica Romano-Catolică Sf. Iosif este situată în partea din nord-estul localităţii. A fost construită în 1894 în stil eclectic.

Biserica Leproşilor a fost construită între anii 1480 – 1500. În perioada 1647 şi 1684 a fost transformată într-o biserică mai mică, ce deservea azilul de leproşi.

Alte locuri de interes

Un loc pe care nu ai cum să îl ratezi dacă ajungi la Sighişoara este Piaţa cetăţii. În trecut se numea Piaţa Petofi. Este înconjurată de case în care locuiau în trecut nobilii. În Evul Mediu, în această piaţă îşi expuneau marfa breslele fruntaşe ale cetăţii, în cadrul unor târguri.

O vizită la Sighişoara poate include şi casele memoriale – cea a lui N.D. Cocea, a lui Ilarie Chenadi, a lui Hermann Oberth şi a lui Zaharia Boiu.

Foto: https://pixabay.com/

Written By
More from Renate Daily

Palatul Dolmabahçe, reşedinţa-bijuterie a sultanilor

Printre numeroasere repere turistice interesante din Istanbul se numără palatul Dolmabahçe, fost...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *