Cele mai interesante muzee de aviaţie

De la inventarea avionului, reuşită a fraţilor Wright, sectorul aviatic a cunoscut numeroase şi importante îmbunătăţiri. Muzeele aviatice din diverse colţuri ale lumii sunt locuri de unde putem afla transformările, realizările, precum şi cele mai recente tehnologii din acest domeniu.

Muzeul Naţional de Aviaţie şi Aerospaţial al Institutului Smithsonian, SUA

Vizital anual de şapte milioane de persoane, Muzeul Naţional de Aviaţie şi Aerospaţial al Institutului Smithsonian din Washington, SUA, este, fără îndoială, unul dintre cele mai impresionante. A fost deschis în anul 1946, printr-un act al Congresului american  şi are cea mai mare colecţie de aeronave din lume. Principalele atracţii sunt primul avion cu care au zburat fraţii Wright şi modulul folosit în cadrul celebrei misiuni Apollo 11. La acestea se adaugă avioanele SpaceshipOne şi Spirit of St. Louis, acesta din urmă fiind folosit de celebrul pilot Charles Lindbergh pentru primul zbor solo fără oprire transatlantic în 1927. De asemenea, vizitatorii pot atinge şi câteva mostre de roci lunare.

Muzeul are în jur de 60.000 de expoziţii, 14.000 de proiecţii video şi aproape două milioane de fotografii care ilustează istoria aviaţiei. Vizitatorii pot vedea aici peste 30.000 de obiecte aviatice şi 9.000 de obiecte spaţiale. Muzeul Naţional de Aviaţie şi Aero-spaţial al Institutului Smithsonian  este, de asemenea, şi centru de cercetare aviatică, geologică şi geofizică terestră. 

Muzeul Aviaţiei din Praga, Cehia

Acest muzeu se află la opt kilometri nord-est de centrul oraşului Praga, în cadrul aerodromului militar Kbely, creat în 1918. Muzeul a fost înfiinţat în 1968, avînd ca scop recuperarea, restaurarea şi conservarea avioanelor istorice. Iniţial, muzeul a avut în jur de 50 de avioane, însă colecţia s-a mărit cu timpul. În prezent, sunt expuse 275 de aparate de zbor, în patru hangare, fiecare cu cîte o tematică, unul dintre ele fiind dedicat celui de-al Doilea Război Mondial.

Cele mai multe avioane expuse sunt de proveninţă cehă şi rusă, alături de care pot fi văzute şi aeronave franceze, americane, engleze şi suedeze. Este singurul muzeu din lume care are două modele Messerschmitt Me 262, primul avion cu reacţie operaţional din lume. Vizitatorii pot vedea şi diverse alte obiecte aeronautice precum bombe zburătoare şi drone, dar şi capsula Soyuz 28, cu care cosmonautul Vladimir Remek a efectuat zborul din 1978.     

Muzeul Aerului şi Spaţiului din Bouget, Franţa

Cel mai vechi şi cel mai important muzeu aviatic din Franţa este Muzeul Aerului şi Spaţiului din cadrul aeroportului Bouget, la nord de Paris. A fost fondat în 1919, la propunerea lui Albert Caquot, considerat unul dintre cei mai mai buni ingineri francezi. Muzeul a fost inaugurat în 1921 la Chalais-Meudon, apoi în 1936 la Paris, trecând prin mai multe etape de renovări şi reamenajări. Există mai multe colecţii, grupate după perioadele realizărilor din domeniul aviaţiei. Muzeul are în jur de 20.000 de expoziţii şi peste 150 de aeronave. Unul dintre punctele de atracţie ale muzeului este celebrul avion „Pasărea Albă”, pilotat de francezii François Coli şi Charles Nungesser. Cei doi au încercat primul zbor transatlantic de la Paris la New York în 1927, cu două săptămîni înaintea zborului istoric al lui Charles Lindbergh. Din păcate, cei doi piloţi francezi nu au reuşit niciodată să ajungă la New York. Muzeul Aerului şi Spaţiului din Bouget expune, de asemenea, două avioane de tip Concorde, precum şi numeroase planoare, rachete şi proiectile. Tot aici se află multe aparate de zbor din timpul Primului Război Mondial (Caudron G3, Nieuport XI, Junkers J9, Breguet XIV), dar şi din a doua conflagraţie mondială (Fx 190, P-47, Spitfire, Yak 3). Vizitatorii pot vedea şi numeroase modele de prototipuri ale aviaţiei franceze de după cel de-al Doilea Război Mondial.     

Muzeul Imperial de Război Duxford, Marea Britanie

Cel mai mare muzeu aviatic din Marea Britanie este Muzeul Imperial de Război Duxford. Deschis publicului în 1977, muzeul se află la o distanţă de 16 kilometri de Cambridge şi expune în jur de 200 de avioane europene şi americane. Sunt prezente aici celebrele avioane Spitfire, Lancaster, Concorde şi Blackbird, acesta din urmă folosit pentru operaţiuni de spionaj.

O parte din muzeu este dedicată aviaţiei americane, unde sunt expuse nave de război din SUA. Muzeul se află pe locul fostului aerodrom Duxford, unde au activat Forţele Aeriene ale Regatului Unit în Primul Război Mondial, dar şi în cea de-a doua conflagraţie mondială (Bătălia Angliei).

Foto: Pixabay

Written By
More from Renate Daily

Povestea neştiută a rujului

Dorința femeilor de a-și sublinia frumusețea și senzualitatea au existat încă din...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *