Celebrităţi care au avut gripa spaniolă. Regina Maria, printre ele

Omenirea a cunoscut mai multe pandemii, de-a lungul timpului, iar una dintre ele este cea din 1918, cunoscută ca gripa spaniolă. Numărul victimelor a fost destul de ridicat, fiind estimat între 50 şi 100 de milioane de persoane. Printre cei afectaţi de boală se numără şi personalităţi precum Regina Maria şi Walt Disney, părintele desenului animat.

Nu se cunoaşte cu exactitate care este locul de origine al pandemiei, existând mai multe ipoteze. În SUA, primul caz ar fi fost raportat la Fort Riley. Numele bolii nu are legătură directă cu Spania, cu toate că şi în această ţară au fost înregistrate în jur de 300.000 de cazuri, ci cu faptul că presa spaniolă, care nu era supusă cenzurii de război, a raportat pe larg informaţii despre pandemie, în timpul regelui Alfonso al XIII-lea. Printre cei care s-au îmbolnăvit atunci se numărără şi unele personalităţi cunoscute ale vremii, dar care au reuşit să supravieţuiască bolii.  

Walt Disney

Una dintre celebrităţile care au trăit în timpul pandemiei de gripă spaniolă este Walt Disney. În 1918, creatorul universului care îi poartă numele a fost trimis timp de un an în Franța, sub misiunea Crucii Roșii, ca șofer de ambulanță. În acea perioadă a contractat gripa, iar cea care a avut grijă de el a fost mama sa. Peste 10 ani, Walt Disney l-a creat pe Mickey Mouse, celebrul personaj care avea să încânte multe generaţii de copii.

Regina Maria

Cea mai îndrăgită suverană a tuturor românilor, regina Maria a fost, la rândul ei, afectată de gripă. Pe 26 decembrie 1918, ea nota astfel în Jurnalul de război: „N-am mai scris nimic de 20 de zile. Am fost bolnavă, foarte bolnavă. Pe neaşteptate, aproape fără să-mi dau seama, parcă m-a izbit ceva în spate şi m-a pus jos, tocmai când lumea voia să petreacă cu mine. M-am îmbolnăvit, oribil, dureros, aşa cum n-am mai fost niciodată. Au fost zile chinuitoare de febră şi stare proastă, de slăbiciune, de înspăimântător delir şi insomnie, de am crezut că o să-mi ies din minţi. Deci, aşa arată faimoasa gripă spaniolă! Bine, voi şti de acum înainte că nu este de glumit cu ea!” După însănătoşire, regina Maria a plecat la Paris, unde se decidea soarta lumii.

Haile Selassie I

Viitorul rege al Etiopiei (a fost încoronat în 1930), Haile Selassie I a fost unul dintre primii etipoieni care au contractat gripa spaniolă. Ţara sa era însă total nepregătită pentru pandemie; în capitala statului, Addis Abeba, nu erau decât trei medici care îngrijeau pacienţii de gripă.

Selassie a supravieţuit, dar mulţi dintre concetăţenii săi au pierit. În Addis Abeba, numărul victimelor ar fi fost cuprins între 5.000 şi 10.000 de persoane.

Edvard Munch

Cel mai cunoscut pictor norvegian este Edvard Munch, autorul celebrului tablou „Ţipătul”. Pictor al suferinţelor fizice, al durerii şi al morţii, Munch a fost unul dintre numeroşii pacienţi de gripă din timpul pandemiei din 1918. Pictorul chiar a realizat şi câteva autoportrete din perioada în care a fost bolnav şi imediat după.

În aceste opere, suferinţa pricinuită de boală i se poate citi pe chip. Potrivit unor cercetări recente, s-a emis ipoteza că artistul nu ar fi avut gripă, dar a susţinut că a fost bolnav pentru a sensibiliza publicul norvegian.  

Citeste si: Maria Antoaneta, regina exceselor. Scandalurile în care a fost implicată

Foto: Pixabay, Wikipedia, https://www.romaniaregala.ro/

Written By
More from Renate Daily

Frida Kahlo sau pictura ca mesaj al durerii

Unul dintre cei mai valoroși artiști mexicani este Frida Kahlo (1907 –...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *