În România există multe locuri spectaculoase, pe care ar trebui să le preţuim mai mult şi să le punem în valoare. Grădina Zmeilor din Sălaj este un astfel de loc.
Grădina Zmeilor se află în apropiere de satul Gâlgău Almașului din judeţul Sălaj şi este inclusă într-o rezervație naturală, formată dintr-o mulțime de stânci cu forme ciudate, parcă desprinse dintr-o lume de basme.
Există și o legendă locală, potrivit căreia o fată din zonă a fost transformată în stană de piatră de către mama ei vitregă după ce copila s-a îndrăgostit de un soldat. Potrivit localnicilor, până la alunecările de teren din 1971, se putea zări stânca interesantă care a dat naştere legendei. Aceasta avea forma unei fete cu părul lung, cu un ulcior în mână.
Este considerată Meteora României
Rezervația naturală Grădina Zmeilor se întinde pe o suprafață de trei hectare, fiind declarată arie protejată în anul 2000. Acest loc este adesea comparat cu Meteora grecilor.
Din punct de vedere geologic, ansamblurile neregulate de stânci s-au format prin desprinderea unor blocuri sau compartimente de gresii. Conform geologilor, formaţiunile au alunecat pe argilele de la bază. Sub acţiunea unor factori modelatori precum condiţiile meteorologice, au luat naştere formele inedite de metereze, coloane, ciuperci, unele având înălţimi de peste 10 metri.
Localnicii au numit aceste formaţiuni Moșu, Călugării, Arcul Cleopatrei, Eva, Sfinxul, Soldaţii, Căpitanul sau Degețelul.
Un altt loc de poveste din ţara noastră este cel din Munţii Buzăului, unde pot fi văzute formaţiuni geologice interesante, despre care poţi citi AICI.
Ce se mai poate vedea în zonă
Turiştii care vizitează Grădina Zmeilor mai pot vedea în vecinătatea rezervaţiei naturale şi unele obiective de interes istoric şi cultural, multe dintre ele monumente istorice. Printre acestea se numără:
Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Bălan Cricova, construcție secolul al XVII-lea.
Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Bălan Josani, construcție din 1695.
Biserica de lemn din Husia, construită în 1848
Biserica de lemn „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Var, din secolul al XVIII-lea
Grădina Botanică a Institutului de Cercetări Biologice din Jibou.
Ansamblul castelului Wesselenyi din Jibou, construcție 1779 – 1810.
Rezervația naturală Calcarele de Rona
Situl arheologic de la Chendrea (așezare atribuită perioadei Neolitic, Cultura Criș).
Foto: Wikipedia