Lecţiile de înţelepciune ale lui Gandhi, liderul indian pacifist

„Non-violenţa este arma celor puternici” era unul dintre principiile călăuzitoare ale lui Mahatma Gandhi, reformatorul naţiunii indiene. De altfel, Gandhi şi-a dedicat întreaga viaţă susţinând pacifismul şi a inspirat mai multe generaţii prin înţelepciunea sa.

Mohandas Karamchand Gandhi s-a născut în India în 1869, într-o familie înstărită, ceea ce i-a permis accesul la educaţie. În 1888 a ajuns la Londra, unde a studiat Dreptul, dorinţa familiei sale fiind cea de a deveni avocat. În 1891 a revenit în India, dar a avut dificultăţi de adaptare. S-a remarcat prin lupta sa contra discriminării rasiale şi pentru recunoaşterea drepturilor civile indiene.

În 1930 a iniţiat Marşul Sării, după ce britanicii au impus taxa pe sare. Influenţa sa tot mai mare i-a determinat pe britanici să negocieze cu liderul indian. Eforturile sale politice au culminat cu eliberarea ţării de către forţele britanice şi cu proclamarea independenţei Indiei.

Numit şi „marele suflet” al Indiei, Mahatma a fost considerat „Părintele Națiunii”. În viața sa privată și publică, Gandhi a susținut întotdeauna căutarea adevărului și a unei vieți simple.

Mahatma Gandhi. Foto: Wikipedia

Gandhi a fost asasinat la 30 ianuarie 1948 de un fanatic la New Delhi. Lupta lui pentru rezistență prin non-violență și filozofia lui i-au supraviețuit însă şi sunt apreciate şi astăzi.

10 citate inspirate de Gandhi la care să meditezi în fiecare zi

  1. Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic.
  2. Viaţa este un mister care trebuie trăit, nu o problemă de rezolvat.
  3. Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ce spui şi ce faci.
  4. Este o defăimare să spui că femeile sunt sexul slab; este o nedreptate a bărbaţilor faţă de femei. Dacă non-violenţa este legea umanităţii, atunci viitorul le aparţine femeilor.
  5. Ura ucide întotdeauna, iubirea nu moare niciodată.
  6. A crede într-un lucru şi a nu-l pune în practică înseamnă să te minţi singur.
  7. În momentul în care un sclav decide că nu mai vrea să fie sclav, lanţurile sale vor cădea automat.
  8. Nicio ţară nu s-a ridicat fără să fie mistuită de focul suferinţei.
  9. Nu-mi place cuvântul toleranţă, dar nu găsesc altul mai bun.
  10. Cultivarea umilinţei duce la cultivarea ipocriziei. Cei modeşti nu sunt conştienţi de smerenia lor.

@drenate. Foto: Unsplash

Written By
More from Renate Daily

Cine este Sayyida Ahad, discreta prima-doamnă a Omanului

Soția lui Haitham bin Tariq, sultanul Omanului, Sayyida Ahad a studiat sociologia...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *