Procesul lui Socrate este, fără îndoială, unul dintre cele mai nedrepte din câte au existat vreodată. Deși nu a lăsat în urma sa lucrări scrise, Socrate a impus un model de gândire, care a influențat mulți filozofi. Înțelepciunea sa a devenit incomodă pentru contestatarii săi, care l-au condamnat la moarte.
Socrate s-a născut în jurul anului 469 î.Hr., în apopiere de Atena, în familia unui pietrar şi a unei moaşe. A primit educaţia tinerilor atenieni din timpurile sale, care consta în studiul limbii bazat pe texte, gramatică şi muzică.
A intrat în armată ca hoplit, adică soldat pedestru echipat cu armament greu, şi a luptat în Războiul peloponesiac dintre Atena şi Sparta. Contemporanii i-au apreciat şi admirat capacitatea de a îndura curajul şi neînfricarea în lupte. Socrate s-a remarcat şi când a salvat viața lui Alcibiade, un general atenian respectat de toți.
„Iubitor de înţelepciune”
Întors la Atena după ce a luptat în război, Socrate s-a remarcat ca un „iubitor de înţelepciune”. El obişnuia să meargă prin locuri publice, în pieţe, pe străzi, pentru a-i asculta pe oameni şi pentru a-i stârni la discuţii. În jurul lui Socrate roiau oameni de toate vârstele şi de toate condiţiile sociale, printre ei numărându-se Platon, Alcibiade, Critias, Antistene, Aristip. Fiecare dintre ei l-a descris în felul propriu pe Socrate.
În cele mai multe dintre descrieri, Socrate apare ca un om calm, simplu, răbdător.
Socrate era renumit pentru metodele sale de a preda. Nu consulta cărţi şi nici nu se urca la catedră. ,,Mă consider cel mai ştiutor dintre oameni, pentru că ştiu că nu ştiu nimic”, spunea el.
Stilul său a rămas cunoscut ca ,,metoda socratică”. Gânditorul grec era preocupat să găsească răspunsuri la întrebările: ce este binele şi care este regimul politic cel mai potrivit de urmat.
Demn în fața juraților
În anul 399 î.Hr., poetul Meletos, politicianul Anytus și retorul Lycon l-au acuzat pe Socrate că a introdus zeități noi și că a corupt tineretul prin învățăturile sale.
Cele mai multe informații despre procesul său le avem din relatările lui Platon și ale lui Xenofon. Din aceste scrieri reiese că Socrate ar fi introdus o nouă zeitate, nesupunându-se legilor statului.
Socrate a fost adus în fața a 500 de jurați, bărbați cu vârsta de peste 30 de ani, care fuseseră aleși dintre voluntarii atenieni, conform obiceiurilor vremii. Judecata a avut loc în Instanța Populară din agora și a durat aproape zece ore.
Procesul a început cu citirea de către un crainic a actului de acuzare. Primii care au luat cuvântul au fost cei trei acuzatori, Meletos, Anytus și Lycon. Aceștia și-au prezentat motivele pentru care l-au adus pe înțelept în fața judecății.
Cele trei capete de acuzare erau: 1. nerecunoașterea zeilor cetății; 2. introducerea unor noi divinități și 3: coruperea tinerilor.
Socrate era acuzat că a renegat zeii care garantau valorile tradiționale transmise tinerilor, așa cum erau aceștia reprezentați în poemele homerice, importante în educația ateniană.
Unul dintre cei mai virulenți contestatari ai săi a fost Anytus, cu care Socrate ar fi avut și un conflict personal. În fața acuzațiilor care i s-au adus, Socrate a avut o atitudine demnă.
În acele vremuri, exista obiceiul ca acuzații să „înmoaie” inima juraților prin plânsete sau prin aducerea în sala de judecată a rudelor (soție, copii), pentru a le influența astfel decizia.
Filozoful a refuzat să se supună acestor obiceiuri, considerând că acestea nu sunt demne de el și de orașul său. Socrate a ales să se apere singur, sub forma unei pledoarii, lucru care l-a dezavantajat. În plus, el nu a cerut milă, ci dreptate.
„Nu am făcut în viața mea nimănui ceva nedrept”, le-ar fi spus el celor 500 de jurați. Tocmai această atitudine, considerată sfidătoare, se pare că i-a influențat pe jurați să își creioneze deja decizia în defavoarea lui.
Obligat să bea cucută
În cadrul procesului, lui Socrate i s-a oferit posibilitatea de a-și „alege” pedeapsa, conform obiceiurilor ateniene. Deși a declarat că este nevinovat, Socrate s-a oferit să plătească o sumă de bani, lucru care, din nou, i-a enervat pe jurați. Înțeleptului a fost acuzat și de asebie, aceasta fiind o modalitate a acelor vremuri de înlăturare a rivalilor politici.
După numărarea voturilor, 280 de jurați l-au găsit vinovat, iar 220 au cerut achitarea lui.
Se spune că dacă Socrate ar fi cerut exilul, acesta i s-ar fi acordat cu siguranță, însă el nu ar fi insistat pentru acest lucru. În perioada în care a fost închis, prietenii filozofului i-au oferit ocazia să evadeze. Totuși, înțeleptul a refuzat să încalce legile pe care le-a respectat dintotdeauna.
A fost dus în închisoare, unde a stat timp de o lună, deoarece momentul condamnării a coincis cu o sărbătoare care interzicea punerea în aplicare a pedepsei cu moartea.
Conform legilor ateniene, Socrate a fost obligat să bea cucută, otravă care produce paralizia sistemului nervos central.
Procesul lui Socrate a fost regretat de atenieni după moartea filozofului. Unii dintre jurații care au luat parte la proces au fost condamnați la moarte, alții fiind trimiși în exil.
După două milenii și jumătate de la condamnarea sa, Grecia l-a achitat pe Socrate, în cadrul unui proces simbolic, inițiat de Fundația Onassis din Atena.
@drenate. Foto: Wikimedia Commons
