Polovragi, peştera enigmelor

În afara faptului că este o importantă atracție turistică românească, peștera Polovragi este și un loc misterios, de aceea mai este numită și „Triunghiul Bermudelor din Oltenia”. În jurul ei s-au născut numeroase legende, cum ar fi cea potrivit căreia ar ascunde aurul dacilor.

Puține sunt locurile din România care să se bucure de o aură de mister la fel de interesantă ca și peștera Polovragi. „Peștera lui Zamolxis” se află în comuna Polovragi din județul Gorj, pe Cheile Oltețului și este cea mai mare cavitate din zona Munților Parâng și Căpățânii. Cu o lungime de 9.300 metri, este una dintre cele mai mari peșteri din țara noastră, după mărime situându-se pe locul 5.

Formată prin erodarea calcarului din munții Căpățâna, peștera are o temperatură constantă de 9 grade și o umiditate de 90%. Prima descriere a peșterii a fost făcută de Joannes în 1868, iar Alexandu Vlahuță a vorbit despre ea în „România pitorească”. Peștera are o vechime considerabilă, potrivit unor surse aceasta fiind de 7 milioane de ani, deși a fost descoperită acum mai bine de o sută de ani. Peste 20.000 de vizitatori vin aici anual, fiind a treia din România ca număr de turiști după Peștera Muierilor și Peștera Urșilor. Polovragi este împărțită în trei sectoare, unde se pot admira formațiuni interesante precum dantelăriile de țurțuri stalactitici, stalagmite și bazine adânci.

Refugiu al liliecilor

În peștera Polovragi trăiesc în jur de 300 de lilieci care se hrănesc cu diverse insecte (țânțari). Este vorba despre lilecii de peșteră din Ordinul Microchiroptera, cunoscuți și ca „liliacul cu potcoavă”, nume dat de asemănarea cu o potcoavă a pliului care le înconjoară nasul.

Iarna, în perioada de hibernare a coloniei de lilieci, accesul turiștilor este restricționat aici, modificându-se inclusiv sistemul de iluminat. Mai precis, becurile cu incandescență (care cresc temepratura) sunt înlocuite cu cele cu „lumină rece”, mult mai bună pentru lilieci.

Peștera lui Zamolxe?

Există numeroase legende care spun că Polovragi ar fi locul în care ar fi trăit Zamolxe, regele dacilor. El s-ar fi retras aici timp de trei ani, după ce Dacia a fost cucerită de romani. Există suficiente dovezi care susțin faptul că strămoșii noștri daci ar fi trăit aici, printre acestea numărându-se un tron care ar fi aparținut lui Zamolxe. Acest scaun special ar înmagazina energiile conducătorului dacilor, cunoscut ca o persoană înzestrată cu puteri supranaturale. Se spune că putea să își schimbe chipul din tânăr în bătrân de câte ori dorea. Mulți turiști care s-au aflat în apropierea tronului lui Zamolxe au spus că au experimentat tot felul de sentimente stranii sau o stare de liniște și pace.

Despre Zamolxe nu s-au păstrat prea multe informații. Se spune că a fost un învățat care a făcut peregrinări în Egipt, având acces la texte inițiatice. El le-a oferit dacilor învățături religioase, medicale și astronomice. Potrivit legendelor, în peștera Polovragi își desăvârșeau cunoștințele vracii lui Zamolxe. Aceștia putea vindeca multe boli cu ajutorul unei flori dispărute, polovraga, folosită și de călugării de demult.

Se spune că undeva în capătul peșterii se află depozitate comorile dacilor, lucru ce a aprins în repetate rânduri imaginația căutătorilor de tezaure. Din acest motiv, în prezent peștera nu este deschisă vizitării decât parțial (traseul vizitat de turiști este de 800 metri). În trecut, numeroși vânători de comori au încercat să dea de urmele tezaurului dacilor, mulți dintre aceștia având parte de un sfârșit tragic, urmăriți probabil de blestemul lui Zamolxe. De asemenea, unele persoane care au fost tentate să exploreze peștera mai mult decât le-a fost permis au avut probleme mentale.

Misterul peșterii Polovragi este adâncit de coridoarele secrete și de locurile special amenajate pentru rugăciuni și pentru diverse ritualuri. Specialiștii au descoperit aici urme de picioare umane vechi de 2.000 de ani, lucru ce adâncește aura de mister. Legenda spune că picăturile de apă care curg din stalactite ar fi cele ale lui Zamolxe, vărsate pentru poporul său.

Despre peșera Polovragi s-a spus și că este o poartă de intrare între lumi, făcându-se referire la o presupusă civilizație subterană (homo subterraneus).

Disparițiile de vite de sub ochii văcarilor, precum și cea a mâncării și a băuturii de pe mese, evenimente petrecute în peștera Polovragi, i-a atras numele de „Triunghiul Bermudelor din Oltenia”.

Foto: Pixabay, arhivă

Citeşte şi: Cimitirul Vesel din Săpânţa. Ce mesaje amuzante apar pe cruci

Written By
More from Renate Daily

Unde se află Piscina Diavolului, un loc spectaculos, dar periculos

Există în lume nenumărate peisaje deosebite, iar unul dintre ele este cunoscut...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *