Rania, regina cu chip frumos şi suflet nobil

Una dintre cele mai plăcute prezenţe din lumea monarhiilor lumii este Rania, regina Iordaniei. A intrat în familia regală a Iordaniei în anul 1993, când şi-a unit destinul cu Abdullah al II-lea. De atunci, ea continuă să uimească prin implicarea continuă în diferite activităţi filantropice, educaţionale şi politice. Totodată, este şi una dintre cele mai elegante regine ale lumii.

Fiică de palestinieni, Rania Al-Yassin s-a născut la 31 august 1970, în Kuweit, unde şi-a petrecut copilăria. A studiat la renumita New English School, după care şi-a continuat studiile în Egipt, la Universitatea Americană din Cairo, fiind licenţiată în managementul afacerilor. După terminarea studiilor, s-a mutat în Iordania, unde a lucrat pentru firme renumite precum Citibank şi Apple.

S-a îndrăgostit la prima vedere

Viaţa sa s-a schimbat după ce, în 1993, l-a cunoscut, prin intermediul unor prieteni comuni, pe fiul regelui Hussein al Iordaniei, Abdullah al II-lea, care pe atunci era prinţ. Amândoi s-au plăcut reciproc şi a fost dragoste la prima vedere. La 10 iunie 1993, când avea 23 de ani, Rania s-a căsătorit cu prințul Abdullah. Cei doi sunt fericiţi împreună şi au împreună patru copii: prințul moștenitor Hussein (născut în 1994), prințesa Iman (1996), prințesa Salma (2000) și prințul Hashem (2005). 

Regină implicată

Cu toate că fratele soţului ei ar fi trebuit să preia tronul Iordaniei, pe patul de moarte, Hussein l-a numit rege pe Abdullah al II-lea, în 1999. La 28 de ani, Rania devenea una dintre cele mai tinere regine ale lumii, fiind considerată „diamantul coroanei regale”. 

Regina Rania în 2018. Foto: Wikipedia

Frumuseţea, distincţia şi bunătatea au ajutat-o să ajungă la inimile iordanienilor. Încă de la început, regina s-a implicat în numeroase cauze, prioritatea sa fiind educaţia. A încurajat investiţiile şi reformele în învăţământ. Regina consideră că tinerii ar trebui să aibă mai multe oportunităţi de afirmare, inclusiv pe plan politic. Conştientă de puterea internetului, regina şi-a lansat propriul canal pe YouTube, cu scopul de a arăta lumii diversitatea societăţii arabe. Ea a lansat chiar o dezbatere pe tema cunoaşterii reciproce şi prin respect. Rania a fost chiar premiată cu distincţia YouTube Visionary Award pentru eforturile sale legate de lupta împotriva stereotipurilor şi ideilor preconcepute referitoare la lumea musulmană.  

Foarte implicată, Rania apără drepturile femeilor şi ale copiilor. A înfiinţat o fundaţie a cărei misiune principală este de a dezvolta proiecte economice și sociale de luptă împotriva sărăciei și de crearea de programe educaționale.

Prin acţiunile sale, regina Iordaniei a devenit una dintre cele mai influente femei ale lumii.

Elegantă la fiecare apariţie publică

Regina Rania a Iordaniei se remarcă prin eleganţa sa. Nu poartă vălul musulman (hijab), considerând că acesta ar trebui să fie o alegere, nu o constrângere.

Regina Rania nu poartă vălul musulman

Se remarcă mereu prin ţinutele sale, atât în cadrul întâlnirilor oficiale, cât şi la diverse evenimente. Are ţinute semnate de designeri celebri, indiferent dacă se îmbracă sport sau casual ori pentru întâlnirile oficiale. În funcţie de ţara pe care o vizitează, poartă ţinute în armonie cu tradiţiile şi culturile acesteia. Preferă să poarte pantofi stiletto, pe care îi integrează în numeroasele sale ţinute.

Foto: Pagina oficială a reginei Rania a Iordaniei

Written By
More from Renate Daily

De ce este sănătos să mănânci ceapă roşie

Ingredient principal în multe mâncăruri, ceapa se numără printre cele mai apreciate...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *