Regele care credea că are corpul de sticlă

De-a lungul timpului, au existat numeroase capete încoronate care au avut tulburări mintale, cu diverse simptome sau manifestări.

Unul dintre regii cu probleme psihice a fost Carol al VI-lea al Franței (1368 -1422), membru al Casei de Valois. Aflat la conducerea Franței din 1380 și până în 1422, el a rămas cunoscut ca și Carol cel Mult Iubit sau Carol Nebunul. A devenit rege la o vârstă fragedă şi a avut merite deosebite, dar boala psihică de care suferea avea să influențeze și destinul țării pe care a condus-o.

Ce tulburare a avut

Cel mai probabil, regele Carol al VI-lea suferea de schizofrenie paranoidă. Se pare că a existat și o componentă genetică a bolii sale, mama regelui (Jeanne de Bourbon) suferind, la rândul ei, de o tulburare mintală. În 1373, ea a avut mai multe perioade de pusee.

De-a lungul domniei sale, viața lui Carol al VI-lea al Franţei a oscilat între luciditate și exacerbare a bolii psihice de care suferea. Foto: Wikipedia

Prima criză importantă a regelui Carol al VI-lea al Franţei a apărut în vara anului 1392, când un consilier de-al său, Olivier de Clisson, a fost ținta unui asasinat. Cu toate că acesta a supraviețuit, monarhul a început să îl vâneze pe cel care a plănuit atacul. În accesele sale de furie, Carol al VI-lea i-a ucis pe câțiva dintre cavalerii săi și a fost pe punctul de a-și omorî chiar și fratele.

Episoadele de exacerbare a stării psihice au început să apară din ce în ce mai des, iar regele aproape că nu își mai recunoștea soția și familia, ba chiar uita că este conducătorul Franței. Suveranul avea convingerea că este din sticlă și cerea să i se confecționeze haine speciale, pentru a nu se sparge. Astfel, hainele sale aveau cusute bare metalice pentru a se proteja în cazul unei căderi.

Totodată, refuza să i se acorde îngrijiri medicale și se comporta ca un pustnic.

Perioadele de nebunie au alternat cu cele de luciditate. Ultimii 15 ani ai vieţii sale au fost cei mai dificili. Rătăcea pe coridoarele castelului şi urla ca un lup. Se ascundea ore sau chiar zile întregi, când uita cine era. Cu toate acestea, a condus Franţa peste 40 de ani.

@drenate. Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Ochiul Saharei, minunea geologică vizibilă şi din spaţiu

Această formațiune geologică din Mauritania este cunoscută oficial ca Structura Richat. Este...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *