Succesiunea la tron după moartea reginei Elisabeta a II-a

La 8 septembrie 2022, Regina Elisabeta a II-a a trecut în nefiinţă. A petrecut 70 de ani la tron, fiind una dintre cele mai respectate şi admirate personalităţi din lume. Elisabeta a II-a a devenit regină la moartea tatălui ei, regele George al VI-lea, în 1952. Suverana avut patru copii, opt nepoţi şi 12 strănepoţi.

Charles al III-lea, noul rege al Angliei

Potrivit unei vechi legi britanice, „Regele nu moare niciodată”, statutul de suveran al Regatului Unit fiind transmis instantaneu. Următorul rege al Angliei este fiul său mare al reginei, Charles, care devine Charles al III-lea. Soția lui, Camilla, devine automat regină consoartă.

Regele Charles al III-lea. Foto: Wikipedia

„Coroana trece mai departe, așa cum s-a întâmplat în peste 1000 de ani, la noul nostru monarh, la noul nostru șef de stat, Maiestatea Sa Regele Charles al III-lea. Îi oferim loialitatea și devotamentul nostru, așa cum și mama lui a oferit atât de multe către atât de mulți oameni”, potrivit premierului Marii Britanii, Liz Truss.

Iată care este ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, potrivit BBC şi The New York Times!

Noua succesiune la tronul Marii Britanii. Foto: The New York Times/Twitter
  1. Prinţul William

Fiul cel mare al regelui Charles al III-lea şi al prinţesei Diana, prinţul William devine primul în linia de succesiune la tron. Devenit Prinţ de Wales şi al 25-lea Duce de Cornwall.

Prinţul William. Foto: Wikipedia

William moşteneşte Ducatul de Cornwall, implicit o proprietate funciară de peste 52.000 de hectare ceea ce îl face şi unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din Anglia, averea fiind estimată la un miliard de lire sterline. A studiat la Universitatea St Andrews, unde și-a cunoscut viitoarea soție, Kate Middleton, cu care s-a căsătorit în 2011. Cei doi au trei copii, George, Charlotte şi Louis.

2. Prințul George de Cornwall și Cambridge

3. Prințesa Charlotte de Cornwall și Cambridge

4. Prințul Louis de Cornwall și Cambridge

5. Prinţul Harry, fiul cel mic al lui Charles al III-lea este al cincilea în ordinea succesiunii la tron, după fratele său şi copiii acestuia.

6. Archie Harrison Mountbatten-Windsor, primul copil al cuplului Harry – Meghan Markle

7. Lilibet Diana Mountbatten-Windsor, fiica cea mică a ducilor Sussex.

8. Prinţul Andrew, duce de York, al treilea copil al reginei şi al ducelui de Edinburgh.

9. Prinţesa Beatrice, fiica cea mare a prinţului Andrew

10. Sienna Elizabeth Mapelli Mozzi, fiica prinţesei Beatrice

11. Prinţesa Eugenie, fiica cea mică a prinţului Andrew

12. August Philip Hawke Brooksbank, fiul prințesei Eugenie

13. Prinţul Edward, al patrulea copil al reginei, care a primit titlul de Conte de Wessex și Viconte Severn la căsătoria sa cu Sophie Rhys-Jones

14. James, vicontele Severn, născut în anul 2007, este copilul mai mic al contelui și al contesei de Wessex

15. Lady Louise Windsor este copilul mai mare al contelui și al contesei de Wessex

16. Anne, prinţesa regală, al doilea şi singura fiică a reginei.

17. Peter Phillips, cel mai mare dintre nepoţii reginei

18. Savannah Phillips, fiica cea mare a lui Peter și Autumn Phillips

19. Isla Phillips, născută în 2012. Ea este a doua fiică a lui Peter Phillips

20. Zara Tindall, fiica prinţesei Anne

21. Mia Grace Tindall este fata cea mare a Zarei Tindall   

22. Lena Elizabeth Tindall, a doua fiică a cuplului Zara și Mike Tindall  

23. Lucas Philip Tindall este fiul Zarei și al lui Mike Tindall.

Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Richard Nixon, primul preşedinte american care a vizitat piaţa Obor

La 2 august 1969, preşedintele american Richard Nixon sosea în România într-o...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *