Unul dintre cei mai valoroși artiști mexicani este Frida Kahlo (1907 – 1954), pictorița a cărei operă ilustrează perfect suferința personală: „Pictura mea poartă cu sine mesajul durerii”, obișnuia să spună artista.
În copilărie, Frida Kahlo a avut poliomielită, boală din cauza căreia i s-a atrofiat piciorul. Boala a marginalizat-o, fiind poreclită „Frida Picior de Lemn”. De asemenea, ea a fost victima unui accident de tramvai în timpul studenției, iar în perioada convalescenței a realizat numeroase tablouri.
Lucrările artistei conțin numeroase note de realism, suprarealism și simbolism, însă ea nu a acceptat niciodată încadrarea într-un curent anume, susținând că pictează „vise”: „Nu mi-am pictat niciodată visele, am pictat propria mea realitate”.
Autoportretele, adevărată autobiografie vizuală
Pentru Frida Kahlo, picturile în care s-a redat pe sine reprezintă o modalitate de a-și exprima suferințele. Numeroasele sale autoportrete sunt considerate o adevărată autobiografie vizuală, în care sunt surprinse detalii care ne duc cu gândul la suferințele sale trupești și sufletești.
Spre deosebire de autoportretele clasice, care prezintă bustul artiștilor, Frida Kahlo a spart tiparele, redându-se în cele mai atipice ipostaze. De pildă, tabloul „Visul”, pictat în 1940, este reprezentativ pentru atitudinea artistei față de moarte. În alte tablouri, ea s-a pictat ca zeiță incașă, cu părul plin de panglici sau flori, alături de animale precum maimuțe și papagali. În tablourile ei, suferința se îmbină în mod straniu cu erotismul, în note suprarealiste.
Viaţa sa, subiect de film
Viaţa tumultoasă a pictoriţei mexicane Frida Kahlo este transpusă într-un film „pasional”, după cum a fost descris de critica de specialitate. Afectată de poliomielită, Frida (rol interpretat de Salma Hayek) cunoaşte o altă tragedie după ce este lovită de un autobuz.
În convalescenţă, se dedică picturii, prezentându-i lucrările artistului plastic Diego Rivera (Alfred Molina), care îi devine iubit, soţ şi mentor. Căsnicia lor avea să fie marcată însă de nestatornicie, Frida având o relaţie cu Lev Troţki, dar şi cu alte femei. La rândul lui, Rivera a înşelat-o în nenumărate rânduri.
Filmul a câştigat două Premii Oscar: pentru coloana sonoră şi pentru machiaj şi a mai avut alte nominalizări, inclusiv pentru rol principal feminin (Salma Hayek). De asemenea, Hayek a fost nominalizată şi la Globurile de Aur.
Foto: Pixabay