Shirley Temple, primul copil-vedetă de la Hollywood

Dincolo de buclele sale şi de zâmbetul său irezistibil, Shirley Temple, cândva cel mai îndrăgit copil al Americii, deţine şi un record în Cetatea Filmului – a fost cea mai tânără câştigătoare a unui premiu Oscar, la doar şase ani.

Shirley Temple s-a născut la 23 aprilie 1928 în Santa Monica (California), fiind cel mai mic din cei trei copii ai cuplului George Francis şi Gertrude Temple. Nici nu începuse bine să meargă când promitea să aibă talent la dans. La doar trei ani şi jumătate, Shirleya fost înscrisă la o şcoală de dans. Peste câteva luni, a fost remarcată de un agent în căutare de talente. Şi astfel a început cariera sa care avea să scrie istorie la Hollywood. La doar patru ani, a primit mai multe roluri în diverse producţii, după care a fost remarcată de casa de producţie Fox. Micuţa ‘începuse să câştige 150 de dolari pe săptămînă, devenind o adevărată mină de aur pentru casa de producţie Fox, care va fuziona cu Century Studio. Se estimează că actriţa a adus studioului de film profituri de aproape 30 de milioane de dolari.

În ciuda vârstei fragede, Shirley a fost conştiincioasă în ceea ce priveşte rolurile. Cea care o învăţa replicile era chiar mama sa. În 1934, micul star a interpretat rolul principal din „Little Miss Marker” şi tot în acelaşi an o regăsim în distribuţia unor filme precum „Now I’ll Tell”, „Now and Forever”, „Take a Bow” şi „Bright Eyes”. În 1934, pe când avea şase ani, Shirley a primit şi un premiu Oscar special, intrând în Cartea Recordurilor pentru această performanţă. Actriţa are o amintire amuzantă de la ceremonia de acordare a premiilor Oscar. Tot la şase ani, cel mai iubit copil al Americii a încetat să mai creadă în Moş Crăciun. „Pe atunci, mama m-a dus într-un magazin, iar Moş Crăciun mi-a cerut un autograf”, îşi aminteşte actriţa.

Viaţă de star adevărat

Copila cu bucle a câştigat notorietate internaţională, graţie rolurilor pe care le-a interpretat ireproşabil. În anii ’30 şi-a îmbogăţit registrul interpretativ cu rolurile din filmele „Sărmana fetiţă bogată”, „Mica prinţesă”, „Heidi”, „Domnişoara vedetă” şi „Suzana, fiica munţilor”. În perioada 1935 – 1938 a devenit una dintre vedetele cel mai bine plătite, cu 10.000 de dolari câştigaţi pe săptămână. În 1936 şi-a reînnoit contractul cu studiourile 20th Century-Fox, primind 50.000 de dolari pe un singur film. Era în culmea gloriei: primea mai multe scrisori decât Greta Garbo şi era fotografiată mai mult decât Franklin D. Roosevelt. La 10 ani, Shirley Temple trăia ca o prinţesă adevărată: locuia într-o vilă luxoasă, avea profesori particulari şi gardă de corp. Cea care o coafa era mama sa, actriţa având mereu acelaşi număr de bucle, 56. Presa era avidă să afle orice detaliu din viaţa sa. La 12 ani, avea un palmares bogat, ce includea 19 filme.

Pe măsură ce a crescut, filmele sale au început să aducă tot mai puţini bani însă. În plus, a fost dezavantajată şi de contextul socio-politic, cel de-al Doilea Război Mondial. La 22 de ani s-a retras din industria cinematografică, după ca carieră prolifică, ce a însumat 42 de lungmetraje. Shirley Temple se află pe locul 18 într-un top al celor mai mari actriţe americane realizat de Institutul de Film American.

În 1945, s-a căsătorit cu sergentul John Agar din Armata americană, de care s-a despărţit după patru ani, la doi ani de la naşterea fetei lor, Linda Susan. În 1950 s-a recăsătorit cu Charles Black, un om de afaceri din San Francisco, cu care a mai avut doi copii. Gloria de altădată a apus, astfel că actriţa nu a mai apărut decât în cîteva emisiuni TV.

În 1967, la vârsta de 39 de ani, Shirley Temple s-a lansat în politică. A fost candidat republican pentru Congres, după care a devenit ambasador în Republica Ghana, apoi în Cehoslovacia. De asemenea, a fost implicată în numeroase acţiuni filantropice. 

Fosta legendă a filmelor de la Hollywood a murit la vârsta de 85 de ani, din cauze naturale, în locuinţa sa din California.

Shirley Temple va ocupa întotdeauna un loc aparte în istoria cinematografiei americane.

Foto: Pixabay

Citeşte şi: Grace Kelly: de la Hollywood la Monaco. Povestea prinţesei cu destin tragic

Written By
More from Renate Daily

De ce oferim cadouri de Crăciun? Originile şi tradiţiile acestui obicei

Toți copiii îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Crăciun, pentru cadourile pe...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *