Cine era, de fapt, Mona Lisa?

Mona Lisa sau Gioconda, opera lui Leonardo da Vinci, este cea mai cunoscută pictură a lumii. Există întrebări legate de identitatea muzei celebrului pictor: cine era aceasta, cu adevărat?

Tabloul Mona Lisa a fost realizat în perioada 1503 – 1506, conform lui Giorgio Vasari, primul biograf al artistului. În prezent, tabloul este expus la Muzeul Luvru din Paris, unde este admirat de milioane de vizitatori anual.

Numeroşi istorici şi critici au analizat tabloul Mona Lisa şi încă există întrebări fără răspuns sau, cel puţin, învăluite în mister. De la surâsul enigmatic al Giocondei până la identitatea personajului, există multe teorii care înconjoară enigmatica şi fascinanta pictură a lui Leonardo da Vinci.

Lisa Gherardini, posibila muză a lui da Vinci

Cei mai mulţi specialişti, inclusiv Giorgio Vasari, susţin că Mona Lisa era, de fapt, Lisa Gherardini, născută în 1479 la Florenţa, informează New York Post. Aceasta era soţia unui negustor florentin de mătase din Florenţa, Francesco del Giocondo. În momentul în care Lisa Gherardini i-a fost model, în 1503, Lisa avea 24 de ani.

Leonardo da Vinci pictând Mona Lisa, pictură de Cesare Maccari. Foto: Wikipedia

Lisa Gherardini s-a căsătorit la vârsta de 15 ani, soţul său fiind mai în vârstă decât ea. Au avut o căsnicie fericită, însă cuplul a fost nevoit să treacă prin drama pierderii a patru din cei şase copii, ceea ce a afectat relaţia celor doi, informează museumtv.art. Însă tot aceeaşi dramă avea să apară şi celebrul tablou.

Francesco ar fi comandat tabloul care o redă pe soţia sa pentru a sărbători nașterea celui de-al doilea fiu al lor, Andrea, în decembrie 1502.

Acest lucru confirmă spusele lui Vasari, potrivit cărora Leonardo da Vinci a pictat tabloul în perioada 1503 – 1506. Totuşi, potrivit altor surse, portretul a fost pictat între 1513 și 1516, reprezentând o Lisa Gherardini în vârstă de 34 de ani.

Potrivit lui Vasari, Mona era prescurtarea de la Madonna, în timp ce Gioconda, cum mai este cunoscut tabloul, provenea de la numele soţului modelului, Francesco del Giocondo.

Tabloul Mona Lisa a fost achiziţionat de Francisc I în 1519.

Documentele descoperite într-o mănăstire par să indice că Lisa Gherardini a murit la vârsta de 63 de ani. Alți experți sunt de acord că modelul lui da Vinci ar fi putut trăi până la vârsta de 71 de ani. Un record de longevitate pentru acea vreme! Dar putem spune cu adevărat că Mona Lisa a murit? Știind că memoria ei va trăi pentru totdeauna prin pânza marelui maestru al Renașterii?

@drenate. Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Curiozităţi despre Lacul Sfânta Ana

Situat în apropiere de Tuşnad şi parte a rezervaţiei naturale Mohoş aflată...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *