Curiozităţi despre Lacul Sfânta Ana

Situat în apropiere de Tuşnad şi parte a rezervaţiei naturale Mohoş aflată în Masivul Ciomatu Mare, la graniţa dintre judeţele Harghita şi Covasna, Lacul Sfânta Ana este unul dintre cele mai apreciate obiective turistice din ţara noastră. Acest lac se evidenţiază şi prin unele particularităţi precum cele legate de modul în care s-a format şi de puritatea apei.

Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din ţara noastră, fiind o adevărată comoară naturală. Se află pe fundul craterului unui vulcan stins din Masivul Ciomatu, şi s-a format în urmă cu 9.000 – 10.000 de ani.

Este interesantă forma apei, care este asemănătoare unei palete de pictor. Lungimea lacului este de 620 de metri, lăţimea maximă de 460 de metri şi suprafaţa de 20  ha. Este situat la altitudinea de 946 de metri, iar adâncimea este, potrivit celor mai recente măsurători, de 6,3 metri (adâncimea maximă – 7 metri).

Nu are izvoare

Nivelul apelor Lacului Sfânta Ana se menţine constant. Singurele momente când apele scad destul de puţin sunt cele din verile foarte calde şi secetoase. Lacul nu are izvoare, fiind alimentat doar de precipitaţii. Când timpul este frumos, se pot observa în ape bule de gaz care se ridică de pe fundul lacului, acestea fiind specifice activităţii post-vulcanice.

Are puritatea apei distilate

Apele Lacului Ana sunt renumite pentru puritatea lor şi se consideră că sunt asemănătoare cu apa distilată. Pentru ca apele să se menţină curate şi limpezi, în 2017, s-a luat decizia interzicerii scăldatului în apele Lacului Sfânta Ana. În trecut, oamenii obişnuiau să facă plajă şi să se scalde aici, dar în prezent acest lucru este interzis, pentru că lacul face parte dintr-o rezervaţie naturală care trebuie protejată.

Prezice vremea

Se spune că localnicii nu au nevoie de prognoze meteo. În muntele de lângă lac s-au format, cu timpul, două fisuri. Când aerul emanat este pişcător, este semn de furtună. Dacă nu, vremea este frumoasă. Aceste modificări au legătură cu activitatea post-vulcanică, sensibilă la schimbările din atmosferă. Când presiunea atmosferică scade, gazele (sulful, bioxidul de carbon) inundă fisurile cu miros înţepător, iar acest lucru este semn că vine ploaia.

Loc al legendelor

Există şi unele legende legate de Lacul Sfânta Ana. Una dintre ele, care explică numele lacului, este cea a unei fete pe nume Ana, care ar fi fost obligată de părinţi să se mărite cu un băiat bogat, pe care însă nu îl iubea. Se spune că tânăra ar fi fugit în noaptea nunţii şi s-a aruncat în lac. Impresionaţi de povestea ei, localnicii i-au dat lacului numele său, apa devenind un simbol al fertilităţii şi al iubirii.

Potrivit altei legende, Ana era o fată care a fost înhămată la o caleaşcă alături de alte fecioare, de către stăpânul cetăţii Tuşnad. Pentru că nu puteau conduce caleaşca mai cu putere, fetele au fost biciuite, iar Ana l-ar fi blestemat pe tiran, pentru că nu mai suporta durerea. Astfel, din lacrimile fetelor a apărut un lac şi se spune că dacă te scalzi în el eşti spălat de păcate.

Biserica de lângă lac

Pe marginea lacului există o capelă catolică ctitorită în anul 1564. A fost ridicată în cinstea Sfintei Ana şi în fiecare an este loc de pelerinaj pentru sute de credincioşi.

Lacul Sfânta Ana este o destinaţie turistică foarte apreciată. Oamenii vin aici pentru a se relaxa, dar şi pentru a se ruga la capela de lemn de lângă lac. Potrivit tradiţiei populare, lacul îi ajută pe cei singuri să îşi găsească perechea, iar femeilor le împlineşte dorinţa de a avea copii.

Written By
More from Renate Daily

Ţările unde trăiesc cei mai mulţi oameni cu ochi albaştri

Dincolo de faptul că este o culoare frumoasă a ochilor, albastrul este...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *