Melania Trump are o statuie neobişnuită

Celebră mai ales prin prisma faptului că este soţia lui Donald Trump, Melania preferă o viaţă mai discretă.

Pe numele său Melanija Knavs, germanizat apoi ca Melania Knauss, fosta primă-doamnă a Americii s-a născut în 1970 în Novo Mesto, în sud-estul Sloveniei (pe atunci parte a Iugoslaviei). Ea şi-a petrecut copilăria într-un apartament modest din Sevnica.

La 16 ani şi-a început cariera de model, iar la 18 ani a semnat cu o agenţie de modeling din Milano, Italia. Astfel a început cariera sa în acest domeniu şi a avut ocazia să lucreze cu fotografi celebri şi să reprezinte mari case de modă. A ajuns să lucreze inclusiv pentru agenţia soţului său, Trump Model Management.

L-a întâlnit pe Donald Trump în 1996, însă a mai durat ceva până au ajuns în faţa altarului. Cei doi şi-au unit destinele în 2005, în anul următor s-a născut fiul lor, Barron.

Donald şi Melanie Trump, în 1999. Foto: Wikipedia

Statuia se află în Slovenia

Melaniei Trump i-a fost dedicată o statuie în Sevnica, oraşul în care a copilărit. Este vorba despre un monument neobişnuit, care a fost inaugurat în iulie 2019. Statuia din lemn a fost creată de sculptorul Ales Zupevc, fiind comandată de Brad Downey, un artist american care trăieşte la Berlin.

Încă de la inaugurare, această statuie a fost considerată bizară şi oarecum neînţeleasă. Conform artistului, lucrarea ar fi trebuit să provoace un dialog despre situaţia politică din America. 

Statuia iniţială din lemn a fost înlocuită cu alta din bronz. Foto: Wikipedia

Statuia a fost realizată din trunchiul unui copac, cu drujba. Melania Trump este prezentată cocoţată pe un buştean de 2,8 metri, îmbrăcată într-o haină albastră, cu una dintre mâini asemănătoare unei bâte îndreptate spre cer. Vestimentaţia este asemănătoare cu cea pe care Melania Trump a purtat-o la ceremonia de învestire a lui Donald Trump ca preşedinte al SUA. Chipul său este finisat grosolan, iar localnicii au spus că seamănă cu o „ştrumfiţă”.

Pe 4 iulie (de Ziua Americii) 2020, statuia a fost incendiată, fiind îndepărtată la scurt timp. La 15 septembrie 2020, a fost înlocuită cu o altă replică asemănătoare, dar din bronz. La fel ca şi varianta anterioară, cea actuală are trăsături care nu seamănă cu cele ale Melaniei Trump, o femeie frumoasă şi elegantă.

@drenate. Foto: Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Apartamentul secret din Turnul Eiffel: de ce a fost construit

În momentul în care a proiectat celebrul turn care îi poartă numele,...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *