Alhambra, palatul care aminteşte de dominaţia islamică din Spania

Pe dealurile din Granada se înalţă semeţ Alhambra, un monument reprezentativ al arhitecturii islamice, simbol al influenţei pe care maurii au avut-o în Spania în trecut.

Sudul Spaniei, unde se află şi Granada, din comunitatea autonomă Andaluzia, s-a aflat aproape opt secole sub stăpânirea maurilor, din 711, când au cucerit Peninsula Iberică şi au înfiinţat statul islamic Al-Andalus, şi până în 1492, când Emiratul Granadei a fost cucerit de armata creştină.

Alhambra include numeroase curți, moschee, grădini și săli. Foto: Unsplash

Alhambra a apărut la iniţiativa dinastiei Nasrizilor, fondată în 1232 de Mohammed Ben Nazar, numit și Al-Ahmar (Roșul). În 1238, sultanul a decis să-şi stabilească sediul curții în Granada, în străvechile fortificații care se aflau pe dealul Sabika din Sierra Nevada. Astfel a început construcţia palatului, al cărui nume provine din arabă – Qalat al Hamra, care înseamnă „castelul roșu”.

Simbol al arhitecturii maure

Întinsă pe o suprafaţă de 13 hectare, Alhambra este un complex impresionant. Sultanii nasrizi care au urmat la putere au transformat Alhambra într-un adevărat complex, care include sedii administrative, moschee, şcoli, palate şi grădini.  

În secolul al XIII-lea, la iniţiativa lui Mohammed al II-lea, fiul fondatorului dinastiei nasride, a fost construită Generalife, o zonă de pentru regii Granadei, unde aceştia se retrăgeau pentru a se relaxa. Generalife include Grădinile de Jos (Los Jardines Bajos), Palatul Generalife şi Grădinile de Sus (Los Jardines Altos).

În timpul lui Yusuf I şi Mahommed al III-lea au fost construite Palatul justiţiei (Mexuar), Palatul Comares și Palatul Leilor. Pentru construirea lor au fost cooptaţi cei mai buni meşteri şi arhitecţi ai vremurilor.

Curtea Leilor. Foto: Wikipedia

La 2 ianuarie 1492, Muhammad al XII-lea al Granadei a predat Emiratul, oraşul şi palatul Alhambra regilor catolici spanioli, Isabela I şi Ferdinand al II-lea. Monarhii catolici nu au distrus palatul Alhambra, simbol al ocupaţiei arabe, ci l-au adaptat. Monarhii spanioli au îndepărtat multe statui, steme și alte reprezentări directe ale Islamului, înlocuindu-le cu simboluri ale creștinismului și noului regim. Regina Isabela I şi Ferdinand al II-lea au ordonat construirea de noi palate, grădini şi infrastructuri militare la Alhambra. De aceea, acest loc este o adevărată lecţie de istorie, unde pot fi admirate influenţe culturale şi arhitecturale musulmane, creştine şi evreieşti.

Alhambra a fost înscrisă în 1984 în patrimoniul mondial UNESCO.

@drenate. Foto: Unsplash

Written By
More from Renate Daily

Cher Ami, porumbelul decorat pentru fapte eroice

În tranșeele din Primul Război Mondial, într-o perioadă în care comunicațiile erau...
Read More