Antidoturi naturale pentru metalele grele din corp

Poluarea, unele alimente ce conțin toxine, țigările și chiar apa de la robinet sunt câțiva dintre factorii implicați în acumularea metalelor grele în organism, lucru ce ne poate îmbolnăvi. Ele pot fi eliminate cu ajutorul unor remedii naturale.

Cuprul, seleniul și zincul sunt câteva dintre metalele necesare organismului. Cu toate acestea, în concentrații mari, astfel de metale pot avea efect toxic. Alte metale, precum plumbul, nu numai că sunt inutile organismului, ci și sunt considerate o adevărată otravă metabolică. Odată intrat în organism prin inhalare sau prin consumarea de alimente contaminate, metalele grele trec în sânge, apoi se acumulează la nivelul unor organe precum ficatul și rinichii. Unele metale, precum aluminiul, au fost asociate cu riscul apariției unor boli, precum Alzheimer. Oboseala accentuată, dificultățile de concentrare și starea generală de rău sunt câteva dintre semnele prezenței metalelor grele în organism. Alături de unele plante și suplimente, capsulele care conțin agenți chelatori ajută la eliminarea metalelor grele din organism, precum aluminiul, mercurul, plumbul și cadmiul.

Măcrișul iepurelui, antidotul mercurului

Plantă bogată în vitamina C, mucilagii și săruri minerale, măcrișul iepurelui este eficientă în combaterea intoxicației cu metale grele precum arsenicul și mercurul. Se prepară o infuzie de măcrișul iepurelui din 50 g. de plantă la 200 ml. de apă clocotită. Se lasă să se răcească și se consumă de două ori pe zi, timp de o lună. Frunzele proaspete de măcriș se pot consuma și ca atare, în salate sau ca suc. Pentru prepararea acestuia este nevoie de un pumn de frunze proaspăt culese, care se spală bine și se pun într-un mojar din porțelan. Se adaugă 50 ml. de apă, se pisează și se filtrează. Este bine să se consume zilnic 50 ml. de suc de măcrișul iepurelui, cu o jumătate de oră înainte de masă. 

Armurariul și lucerna curăță organismul

Substanțele conținute de lucernă, printre care clorofila și vitamina K ajută la eliminarea unor metale grele precum cadmiu și plumbul. Planta este un excelent imunostimulator, are un conținut ridicate de fibre, care ajută la absorbirea și eliminarea toxinelor din corp. Se poate consuma sub formă de infuzie (două linguri de tulpină și frunze la 250 ml. de apă fierbinte – se beau două căni pe zi), tablete (două pe zi, în cure de trei luni), tinctura (30 de picături, diluate în puțină apă, de două ori pe zi) sau pulbere (se ține sub limbă 20 de minute). Pentru efect maxim, se poate urma paralel o terapie cu armurariu, cunoscută ca protector al ficatului, organ la nivelul căruia se acumulează metalele grele. Planta se administrează sub formă de pulbere, o linguriță rasă de patru ori pe zi, timp de 21 de zile.

Intoxicație            Remediu                        Doză

Cadmiu                Trifoi roșu, pulbere       O liguriță/4 ori pe zi

Arsen                    Usturoi, capsule            2 tablete, de două ori pe zi

Plumb                  Agenți chelatori EDTA 1 capsulă pe zi

Mercur                 Argilă                                De 3 ori pe zi/3 săptămâni

                            Clorela (algă marină)    3/3 ori pe zi

Foto: pixabay

Written By
More from Renate Daily

Orașul unde este interzis să mori. Nici naşterile nu sunt posibile

Localitatea Longyearbyen din Norvegia este renumită prin multe aspecte, dar probabil cel...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *