Asasinate celebre dejucate. Operaţiunea care îl putea elimina pe Hitler

Importante personalități ale lumii politice și religioase au trecut prin adevărate încercări după ce au fost ținta unor asasinate.

Adolf Hitler – Operațiunea Valkyrie

Unul dintre cei mai mari dictatori ai tuturor timpurilor, Adolf Hitler, care a condus Germania între anii 1933 și 1945, a fost la un pas de a-și pierde viața în 1944. În acel an, la 20 iulie, a fost pusă în aplicare Operațiunea Valkyrie, care urmărea să îl ucidă pe Führer. Revoltat de acțiunile exterminatoare ale naziștilor, colonelul Claus von Stauffenberg s-a alăturat Rezistenței, preluând comanda planului ce avea ca scop eliminarea lui Hitler.

Stauffenberg însuși urma să plaseze o valiză în care se afla o bombă cu ceas într-o sală în care Fuhrer avea o întâlnire cu reprezentanții Armatei. Dictatorul a scăpat cu viață din acest asasinat, iar Stauffenberg și toți cei care au fost implicați în acest complot au fost executați imediat.

Papa Ioan Paul al II-lea

Fără îndoială, Papa Ioan Paul al II-lea a fost unul dintre cei mai iubiți lideri ai secolului XX. Suveranul pontif a fost apreciat pentru încercările sale de a promova reconcilierea între marile religii ale lumii. La 13 mai 1981, în Piața Sfântul Petru din Roma, Papa a fost împușcat de patru ori de turcul Mehmet Ali Agca. Rănit grav, suveranul pontif a reușit, din fericire, să supraviețuiască. Această tentativă de asasinat a născut numeroase teorii despre autorii morali ai acestei fapte. S-au emis ipoteze conform cărora asasinatul a fost orchestrat fie de serviciile secrete comuniste din Bulgaria (Papa a fost un oponent de seamă al comunismului în Europa), fie de KGB.

La doi ani după această tentativă de asasinat, Papa Ioan Paul al II-lea l-a vizitat în închisoare pe agresorul său, pe care l-a iertat pentru fapta lui. Alte două încercări de a-l ucide pe Papă au avut loc în Portugalia (1982) și în Filipine (1995).

Harry S. Truman

Harry S. Truman, al 33-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, a fost în 1950, ținta unui asasinat. Pe atunci, președintele era cazat în Casa Blair, deoarece Casa Albă era în renovări. La 1 noiembrie, doi naționaliști din Puerto Rico, Oscar Collazo și Griselio Torresola, au pătruns în Casa Blair, ucigând gărzile de corp ale președintelui. În cele din urmă, amândoi asasinii au fost prinși, Torresola fiind ucis în urma schimbului de focuri dintre ei și polițiști. La rândul lui, Collazo a fost condamnat la moarte, însă președintele Truman i-a comutat pedeapsa la închisoare pe viață.

La rândul lui, și Theodore Roosevelt, al 26-lea președinte al SUA, a fost pe punctul de a-și pierde viața într-un atentat. Pe 13 octombrie 1912, în timp ce susținea un discurs în cadrul unei campanii electorale, Roosevelt a fost împușcat de John F. Schrank. Deși a fost rănit ușor, Roosevelt și-a continuat discursul.

Vladimir Lenin

În 1918, după o întâlnire cu reprezentanții muncitorimii, Vladimir Ilici Lenin a fost strigat de o femeie, Fania Kaplan. Chiar în momentul în care liderul s-a uitat să vadă cine îl strigă, femeia a scos un pistol și l-a împușcat de trei ori. Două dintre gloanțe l-au atins în braț și în maxilar, după care Lenin și-a pierdut cunoștința. Chiar și în această stare, el a refuzat să fie dus la spital, de teama unor noi tentative de asasinat. Medicii l-au dus în apartamentul său din Kremlin, însă aici nu s-a reușit scoaterea gloanțelor. În cele din urmă, Lenin a fost transportat la Moscova, în condiții de maximă securitate, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Fania Kaplan a fost arestată imediat după tentativa de asasinat, ea declarând autorităților că a vrut să în ucidă pe Lenin deoarece acesta ar fi trădat idealurile Revoluției prin încheierea unei păci cu Germania.

Mohammad Reza Pahlavi

Conducător al Iranului între 1941 și 1979, Mohammad Reza a fost ultimul șah din dinastia Pahlavi. În timpul domniei sale, el a supraviețuit unor tentative de asasinat. Prima a avut loc pe 4 februarie 1949. În timp ce participa la o ceremonie la Universitatea din Teheran, Fakhr-Arai a tras cinci gloanțe spre Șahul Pahlavi, de la o distanță mică. Una dintre gloanțe l-a atins la nivelul obrazului.

Gărzile de corp ale suveranului l-au împușcat pe Fakhr, care a murit pe loc. Investigațiile ulterioare au arătat că Fakhr-Arai era membru al Partidului Tudeh, care a fost interzis. O a doua încercare de asasinare a Șahului Iranului a avut loc la 10 aprilie 1965, atacatorul fiind, de asemenea, prins și ucis pe loc de gărzile lui Mohammad Reza. Șahul Pahlavi a fost răsturnat de la putere în 1979, în urma Revoluției radicale a iranienilor.

Foto: Pixabay, Wikipedia

Written By
More from Renate Daily

Elafonisi, plaja cu nisip roz din Creta

În lume există numeroase locuri frumoase, iar unul dintre acestea este plaja...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *