Cimitirul Vesel aflat în localitatea Săpânţa din judeţul Maramureş este un loc care se remarcă prin originalitate şi nu numai. Principala atracţie de aici sunt epitafurile nostime de pe crucile viu colorate.
În Cimitirul Vesel din Săpânţa există peste 1.200 de cruci cu epitafuri care descriu într-o manieră haioasă aspecte din viaţa celui trecut în nefiinţă. Artizanul acestor mesaje este Stan Ioan Pătraş, care a sculptat pe crucea celor decedaţi versuri menite să descreţească frunţile. Primul epitaf datează din anul 1935. Se crede că acest obicei a fost inspirat de cultura dacilor, care credeau moartea este o cale de a ajunge la zeul lor, Zamolxe. Din acest motiv, tratau momentul ca un prilej de sărbătoare.
Sculptorul Stan Ioan Pătraş şi-a pus amprenta pe aproximativ 700 de cruci. Din 1977, munca lui a fost continuată de Dumitru Pop Tincu, ucenicul lui. Crucile sunt realizate din stejar şi au fost pictate pe fond albastru, alături de nuanţe de galben, roşu, negru şi verde.
Epitafuri cu tâlc
Mesajele de pe crucile din Cimitirul Vesel păstrează vie amintirea celor trecuţi în nefiinţă, dar într-o manieră haioasă. Unul dintre cele mai căutate este crucea soacrei. Iată câteva dintre epitafurile din Cimitirul Vesel:
- Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi cetea ea.
Voi care treceţi pă aici
Încercaţi să n-o treziţi
Că acasă dacă vine
Iarăi cu gura pă mine
Da aşa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna
Stai aicea dragă soacră-mea.
Citeşte şi: 5 sate româneşti de poveste
- “Dragă Ancuța ia aminte, fi deșteaptă, fi cuminte.
Să-mi aduci la mormânt flori de sute și mii de ori!
Iar acum va las pe toți, frate, sora și nepoți!
Eu vă las pe toți cu bine și să nu uitați de mine!”
- “Ardă-te focu taxiu
Ce-ai venit de la Sibiu
Cât e Țară Românească
N-a fost loc că să oprească
Numa lângă casă noastră
Pe mine să mă lovească.
Părinții rău să-I necăjească,
De nimic nu-i așa dor mare
Ca cuconu când îți moare
Nici nu este supărare,
Ca cucoana când îți moare
Părinții cât or trăi
Ei pe mine mor jeli
- Aici eu mă odihnesc,
Grigore Pop mă numesc.
Cât am fost – și n-am fost mult –
am făcut tot ce-am vrut.
După ce m-am însurat,
dracu’ coada și-a băgat.
Când el intră într-o casă,
bine n-are cum să iasă. Trei suflete a vătămat,
pe al meu mi l-a gătat. Când dragostea a fost mai mare,
și-a făcut a lui lucrare,
că viața o lăsai
la 40 de ani.
- Ion Monga mă numesc
și aici mă odihnesc.
De cucon mic am muncit
în lume cât am trăit,
am fost mai mare fecior,
la părinți de ajutor.
Dacă m-am căsătorit,
o cucoană mi-o murit
în accident de motor
și-am trăit cu amar și dor.
Dumnezeu s-o îndurat,
doi feciori în loc mi-o dat
și i-am învățat meserie –
mecanici, cum mi-o plăcut mie.
- Cât în lume am trăit,
Pop Ion Poroncioc m-am numit.
Cât am fost pe lume viu
om de triabă am vrut să fiu,
grădină mândră am făcut
și în ea am lucrat mult.
Două femei am avut,
de amândouă mi-o plăcut.
Patru copii am avut,
de omenie i-am crescut.
Tu, Mărie, a me soție,
ti-am lăsat în văduvie.
Mărie, tu te grijă
și pe mine mă jăle
până ai veni la mine.
- Pe crucea Ioanei Stan apare următorul mesaj: „trag din caier și din fus/ca să fac avere de ajuns. /Doi feciori eu am avut / ca doi brazi ca de pe Prut, /i-am crescut, i-am făcut mari,/să fie făloși și tari“. La rândul lui, Tosâie lui Lucian făcuse din „noapte zi/avere să fac la copii / (…) /numai ca să câștig mult, /ban cu ban am adunat,/ca să fiu la rând în sat“.
- Pe crucea învățătoarei Maria Pop se poate citi: „am fo’mică cucoană,/mama bine m-o crescut, /batăr tată n-am avut. /Am crescut și-am învățat/și liceu am terminat, /învățătoare-am fost în sat, /mulți copii am învățat/de la unu până la patru/poate-am învățat tot satu’“.
Foto: Pixabay, Unsplash
