Primele forme de cutiuțe muzicale au apărut din timpuri străvechi, însă varianta sub care o cunoaștem în zilele noastre a fost creată în 1796. Adevărată bijuterie, cutia muzicală ascunde o poveste fascinantă.
Cutiuța muzicală a fost inspirată de tabachere și de ceasuri. În secolul al XIV-lea existau în țările germanice sisteme pe bază de cilindru cu ace, care au precedat cutiile muzicale. Același mecanism al cilindrului cu pini era prezent și la ceasurile de perete existente la Londra în secolul al XVI-lea.
Istoria oficială a cutiuței muzicale a început în 1796, ceasornicarul elvețian Antoine Favre (1767-1828) fiind creditat ca inventatorul ei. În acea epocă, Favre a avut ideea integrării acestui tip de mecanism muzical în cadrul orologiilor.
Principiul de funcționare al cutiei muzicale era simplu: pinii unui cilindru fac să vibreze dinții unui pieptene mecanic. Cilindrul este rotit ușor de un motor cu arc, iar rotația este dirijată de un regulator de turație cu palete. Cu alte cuvinte, un cilindru special sau un tambur răsucește mai mulți „dinți” care vibrează, acordați pe note muzicale, redând melodii. Tamburul se învârte printr-un mecanism asemănător cu cel de la ceasuri, ceea ce pune în mișcare o cheie sau o manivelă. În jumătatea secolului al XIX-lea, cilindrii au fost înlocuiți cu discuri interschimbabile.
Astfel de mecanisme, care aveau o melodie scurtă, au fost integrate în diverse bijuterii, ceasuri și alte obiecte. Pentru cutiile muzicale s-au folosit un cilindru mai mare și aranjamente muzicale mai complexe și mai rafinate. Renumiți pentru abilitățile lor în domeniul ceasornicăriei, elvețienii au jucat un rol important în istoria timpurie a producției de cutii muzicale. Prima fabrică de producție a acestor obiecte a fost deschisă în Elveția, în anul 1815. În 1875, Charles Paillard, frații Nicole și alți fabricanți elvețieni au avut ideea de a produce cutiuțe muzicale la scară industrială.
Invenția lui Favre a precedat ceasurile deșteptătoare, carilonul (instrument muzical la care se pot executa melodii cu ajutorul unor clopote sau lame acordate la anumite tonuri), flașneta și alte instrumente. De asemenea, tonomatul are la origine cutia muzicală cu monede. Amplasate în diverse locuri publice (parcuri, stații etc.), acestea puteau interpreta mai multe melodii, funcționând pe baza unui sistem care permitea schimbarea discurilor în urma activării cu monede. Cutiuțele muzicale au fost prezente nu numai în colecțiile europenilor, aceste mecanisme fiind apreciate și în cadrul altor culturi precum cea japoneză și cea americană.
Cutia muzicală modernă
În secolul XX, cutia muzicală a căzut în dizgrație după ce invenții precum fonograful (aparat folosit pentru imprimarea și reproducerea sunetelor) lui Thomas Edison au captat interesul oamenilor. Și gramofonul, care permitea redarea vocilor, a aruncat un con de umbră asupra cutiuțelor muzicale. Producția de cutiuțe muzicale a avut de suferit și din cauza evenimentelor sociale din epocă (Primul Război Mondial și criza economică din anii 1920).
La începutul secolului XX, cutia muzicală a fost înlocuită treptat cu unele piane care reproduceau sunete mai melodioase.
Până la jumătatea secolului XX, multe dintre companiile elvețiene renunțaseră la producerea de cutiuțe muzicale. Cu toate acestea însă, acest obiect îndrăgit a supraviețuit. Chiar și în zilele noastre, o renumită firmă elvețiană continuă să realizeze cutiuțe muzicale, vândute la prețul de 4.000 de dolari bucata. Astfel de bijuterii sunt confecționate manual din lemn de nuc nud și interpretează arii ale unor compozitori clasici precum Verdi, Rossini și Ceaikovski. Alte cutii muzicale mai sofisticate, realizate din lemne rare, pot avea un preț și de zeci de mii de euro.
Unii compozitori au realizat și melodii pentru astfel de mecanisme muzicale. Printre ei se numără compozitorul german Karlheinz Stockhausen (12 piese pe semne zodiacale, „Tierkreis”) și Richard Barrett (care a compus o piesă de patru minute). În 2001, Bjork a lansat un album cu piese interpretate de cutiuțe muzicale.
O variantă virtuală a cutiuței muzicale a fost realizată de John Whitney și de programatorul muzician Jim Bumgardner.
În zilele noastre, cutiuțele muzicale pot fi admirate la Muzeul de automate și cutii muzicale din Sainte-Croix (Elveția), Muzeul Baud (Elveția), Muzeul automatelor muzicale din Seewen (Elveția), Ferma orgilor din Steenwerck (Franța), Muzeul de Tehnică și de Textile din Bielsko-Biala (Polonia) și Muzeul Grunderzeit din Berlin (Germania).
În prezent, cutiuțele muzicale și-au pierdut popularitatea în rândul maselor, însă ele se află la loc de cinste în colecțiile unor pasionați ai acestor bijuterii.
Foto: www.klipartz.com
