Un detaliu pe care l-ai observat sau nu, fixarea ceasurilor din imaginile de prezentare la ora 10:10 are câteva explicaţii.
Există două motive care ar explica de ce vedem atât de multe ceasuri fixate la 10:10, fie în magazine, fie în reclamele din reviste sau de la televizor.
Primul este legat de alegerea meridianului universal pentru calcularea timpului, care trece prin Greenwich (orăşel din Londra metropolitană), de unde şi-a luat şi numele. Meridianul este linia nord-sud aleasă ca referinţă zero pentru observaţiile astronomice.
La 1 octombrie 1884, la propunerea preşedintelui de atunci al SUA, Chester A. Arthur, delegaţii din 25 de state au participat la Conferinţa Internaţională a Meridianului de la Washington. Scopul a fost stabilirea unui meridian comun pentru tot globul de stabilire a orei la nivel naţional. Înainte, nu existau convenţii naţionale sau internaţionale de stabilire a măsurării timpului. În contextul dezvoltării reţelelor de cale ferată şi de comunicaţie din perioada 1850 – 1860, era nevoie de un standard internaţional de măsurare a timpului.
După un timp de negocieri, acordul a fost semnat de 25 de ţări în octombrie 1884, stabilind 10:10 ca oră de referinţă universală, punctul zero al meridianului Greenwich sau GMT (Greenwich Mean Time). De aceea, artizanii din domeniul orologeriei au luat ca reper această oră, informează lepoint.fr.
Raţiuni legate de marketing
Al doilea motiv pentru care explică faptul că vedem atât de multe ceasuri de prezentare fixate la 10:10 este cel publicitar. Se ştie că publicitatea are anumite coduri care se adresează subconştientului. Fixarea la această oră dă impresia literei „V”, de la „victorie”, sau a unui zâmbet, adică a unor aspecte pozitive.
În plus, este mult mai echilibrat vizual, decât un ceas fixat la 7:30 sau 9:45, de exemplu. Totodată, fixarea la 10:10 oferă şi o mai bună vizualizare a mărcii ceasului.
@drenate, foto: Pixabay, Unsplash