Cum a ajuns Maria Tănase să fie acuzată de spionaj

Numită şi „privighetoarea muzicii populare româneşti“, Maria Tănase a avut o viaţă care seamănă cu un scenariu de film. Un episod aparte din viaţa sa este cel legat de acuzaţiile de spionaj.

La sfârşitul anilor 1930, când se afla pe culmile succesului, Maria Tănase a trăit o poveste de iubire cu un jurnalist francez, Maurice Nègre, pe care l-a cunoscut când cânta la restaurantul Neptun din Capitală. Cei doi au format o perioadă un cuplu celebru al Bucureştiului.

Însă Nègre a fost arestat sub acuzaţia de spionaj, fiind condamnat la 10 ani de închisoare, fiind întemniţat la Aiud. Maria Tănase nu a rămas indiferentă şi a făcut tot posibilul pentru a-l scăpa. Se spune că, în schimbul eliberării lui Nègre, Maria Tănase a acceptat să joace rolul spioanei.

După ce a fost eliberat, jurnalistul s-a întors însă în Franţa, iar relaţia lor s-a încheiat. Acesta a ajuns director la Agenţia France Presse, iar peste ani, când Maria Tănase i-a cerut să o ajute în timp ce era persecutată de regimul din ţară, Nègre nu i-a mai răspuns.

Ţintă a serviciilor secrete

Maria Tănase a atras la rândul ei atenţia Siguranţei, numele sub care a funcționat serviciul secret din România din 1924 și până în 13 noiembrie 1940, după care denumirea a fost schimbată în Serviciul Special de Informații (SSI), denumire păstrată până în 1944.

În anturajul ei existau unele persoane care au atras atenţia Siguranţei, printre care Sandu Eliad, Harry Brauner, Titu Cristureanu și Lena Constante.

În 1940, Maria Tănase a efectuat un turneu în Istanbul, care era cunoscut ca loc de întâlnire al agenţilor secreţi. De aceea, a trezit bănuieli că ar fi colaborator al serviciilor secrete. A fost arestată la întoarcerea în ţară, dar a fost eliberată, pentru că nu au existat suficiente probe împotriva ei.

Se mai spunea şi că artista ar fi fost cooptaată de serviciul secret al armatei germane, dar că ar fi refuzat.

În 1943, a ajuns din nou în Turcia, unde a fost văzută în compania lui Alfred de Chastelain, considerat rezidentul spionajului englez în România. Despre artistă s-a mai spus şi că a jucat un rol important în cel de-al Doilea Război Mondial, când ar fi fost om de legătură dintre români şi englezi.

Maria Tănase ar fi fost filată în continuare de Securitate, însă artista ar fi refuzat să colaboreze cu securitate.

@drenate, Foto: wikipedia, adevarul.ro

Written By
More from Renate Daily

De ce este căscatul contagios?

Îţi vine să caşti imediat după ce vezi o persoană care face...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *