O figură interesantă din istoria Iranului este Farah Pahlavi. A fost soţia ultimului șah iranian, Mohammad Reza Pahlavi, şi a deținut titlul regal de Shahbanu a Iranului din 1961 până în 1979. În perioada domniei sale, Iranul a cunoscut multe îmbunătățiri ale vieții sociale, economice și culturale. A fost aproape forțată să abdice după Revoluția Islamică din 1979, fiind nevoită să trăiască în exil.
Fostă regină a Iranului, Farah Pahlavi, născută pe 14 octombrie 1938 în Teheran, este văduva șahului Mohammad Reza Pahlavi. Provine dintr-o familie înstărită, tatăl său, absolvent al Universității din Sorbona, fiind ofițer în cadrul Armatei iraniene. Mama sa s-a implicat mult în educația ei. Farah a studiat atât în Teheran, cât și la Paris (Școala de arhitectură).
L-a cunoscut pe Șahul Iranului în cadrul unei întâlniri oficiale, iar peste un an cei doi s-au revăzut la un ceai. Atunci, Mohammad a cerut-o de soție, iar Farah a acceptat imediat. Cei doi s-au căsătorit pe 21 decembrie 1959, la Teheran, când Farah avea 21 de ani. Farah a fost prima regină din Iran încoronată în cadrul unei ceremonii publice. Imediat după ce a devenit regină, Farah s-a implicat în numeroase activități sociale ale Iranului, promovând emanciparea femeii.
A condus peste 20 de organizații de caritate și culturale din țara sa și a făcut numeroase vizite persoanelor care locuiau la țară, pentru a cunoaște cum își duc traiul oamenii de rând. Totodată, a făcut numeroase vizite în Europa, America, Africa și Asia. A încurajat activitățile culturale din țara sa, a inițiat numeroase acțiuni pentru păstrarea valorilor iraniene (artă, arhitectură etc.) și i-a sprijinit pe artiștii iranieni.
În timpul domniei sale, femeile au jucat un rol important în viața socială a Iranului, ocupând poziții importante în viața politică, în administrație și în instanțele de judecată. Emanciparea femeii, la fel ca și reformele economice și sociale din vreme ei au modificat structura societății iraniene. A născut patru copii, Reza (1960), Farahnaz (1963), Ali-Reza (1966) și Leila (1970).
Perioada de exil
Încă din anul 1978, în Iran au început să apară unele demonstrații contra monarhiei, iar evenimentele au culminat cu Revoluția Islamică din 1979, când Farah și șahul Mohammad au fost nevoiți să părăsească țara. Cuplul a plecat în Egipt. După șederea în Egipt, cei doi au ajuns în Maroc, apoi în Bahamas, unde li s-a oferit refugiu temporar. Din cauza stării precare de sănătate a șahului (suferea de cancer), cei doi au ajuns în America, pentru un eventual tratament. Situația s-a înrăutățit după ce ambasada americană din Teheran a fost atacată, astfel încât cuplul a fost nevoit să părăsească SUA. Singura țară dispusă să îi primească atunci în exil a fost, din nou, Egiptul. La 27 iulie 1980, Șahul se stingea din viață. Farah rămâne în Egipt încă doi ani, președintele Sadat punându-i la dispoziție ei și familiei sale Palatul Koubbeh din Cairo. La câteva luni după asasinarea președintelui Sadat (octombrie 1981), Farah părăsește Egiptul împreună cu familia sa.
Farah s-a stabilit în Massachusetts, apoi în Greenwich, Conneticut. După moartea fiicei sale, prințesa Leila, își cumpără o casă mică în Potomac, Maryland, lângă Washington, pentru a fi alături de cei trei nepoți ai săi (copiii fiului său cel mare, Reza). În ianuarie 2011, fiul său cel mic, Ali-Reza, s-a sinucis, după o lungă luptă cu depresia.
Memoriile
În 2003, Farah Pahlavi își publica „Memoriile”, carte în care și-a expus cele mai importante momente ale vieții. Cartea a fost un best-seller în Europa, iar ea a fost invitată la numeroase emisiuni televizate. Firul narativ din „Memorii” începe cu momentele tragice în care ea și Șahul au fost nevoiți să părăsească țara: „Când îmi amintesc de mine, cea din dimineața aceea din ianuarie 1979, tristețea îmi sfâșie inima; o tristețe intensă, neștirbită”.
Într-un alt interviu, Farah Pahlavi a declarat că este preocupată de soarta femeilor din Iran.
Pierderea țării natale, precum și decesul Șahului și pierderea a doi dintre copiii săi au fost lovituri grele pentru Farah. De fiecare dată însă, a găsit puterea interioară pentru a trece peste toate încercările destinului, ca o adevărată regină.
Citeşte şi: Celebrităţi care au avut gripa spaniolă. Regina Maria, printre ele
Foto: Wikipedia