Halloween: fascinanta poveste a celei mai înspăimântătoare sărbători

An de an, la sfârșitul lunii octombrie, pe continentul american se sărbătotește Halloween-ul. Această tradiție a fost împrumutată însă și de numeroase alte state, care se întrec în baluri mascate și petreceri.

Conform unei povești celtice, în ultima zi a lunii octombrie, spiritele celor care au murit se întorc pentru a-și căuta corpurile în care vor „trăi” în următorul an, aceasta fiind șansa lor de a mai trăi după moarte. Această zi nu este aleasă întâmplător, deoarece, pentru celți, sfârșitul lui octombrie nu reprezintă numai sfârșitul sezonului cald și începutul celui rece, ci este și începutul unui nou an. Mai mult decât atât, 31 octombrie reprezintă și o suspendare a spațiului și a timpului, când spiritelor le este îngăduit să ia legătura cu lumea celor vii. Această dată era așteptată de toată lumea, în noaptea de 31 octombrie sufletele celor morți călătorind în casele celor vii, care îmbrăcau tot felul de ținute înfricoșătoare pentru a-i pune pe fugă. Tradiția aceasta a fost preluată și de ceilalți europeni. Mai mult, Biserica Romano-Catolică a numit ziua de 1 noiembrie ca zi în care se celebrează toți sfinții. Mai târziu, Biserica a ales data de 2 noiembrie ca Ziua Tuturor Sufletelor, în care se celebra memoria celor care nu mai sunt în această lume. Oamenii sărbătoreau această zi îmbrăcați ca sfinți, diavoli sau îngeri. Acestea sunt originile Halloween-ului, una dintre cele mai importante sărbători americane.

Tradiţie adusă de irlandezi în America

La începutul anilor 1800, pe măsură ce au început să pornească spre Tărâmul Făgăduinței, irlandezii au luat cu ei și sărbătoarea de Halloween, astfel „americanizându-se” această tradiție. Cu toate că inițial americanii au fost reticenți cu privire la această tradiție, Halloween-ul a avut succes după anul 1846, după ce tot mai mulți irlandezi au ajuns în statele americane. La început, Halloween-ul era o tradiție bisericească, mulți creștini mergând din casă în casă pentru a cere prăjituri pentru sufletele morților. Treptat, ea a devenit o tradiție populară. Astfel, această sărbătoare era așteptată cu mâncare, jocuri și costume, tradiția devenind după Crăciun a doua ca importanță pentru americani, care cheltuie în jur de șapte milioane de dolari anual în acest scop.

Dovleacul, simbol al Halloween-ului

Atunci când vorbim despre Halloween, prima imagine cu care asociem această sărbătoare este cea a dovleacului. Numele… dovleacului este Jack O’Lantern, iar originile lui sunt, desigur, tot irlandeze. Conform poveștii, Jack era un bărbat căruia i s-a dus renumele peste mări și țări din cauza zgârceniei sale. Jack ar fi băut cu însuși Diavolul. Pentru că nu vroia nici în ruptul capului să plătească, Jack l-a convins pe Necuratu’ să se transforme într-o monedă de aur, cu care să poată plăti. Însă Jack nu a plătit, ci a păstrat moneda, pe care a pus-o alături de o alta de argint, lucru care făcea imposibil ca Diavolul să își revină. Totuși, Jack l-a eliberat, în cele din urmă, pe Diavol, însă numai cu promisiunea ca acesta să nu îl mai deranjeze timp de un an de zile, iar dacă Jack ar fi murit în acest timp, Diavolul nu ar fi trebuit să îi revendice sufletul. În anul următor, Jack l-ar fi ispitit pe Diavol să se urce într-un copac pentru a-i aduce un măr. În acest timp, Jack a făcut pe scoarța copacului semnul crucii, ceea ce l-a împiedicat pe Diavol să mai coboare din copac timp de zece ani. Între timp, Jack a murit, nefiind primit nici în Iad, nici în Rai. Jack a fost trimis afară, în noapte, doar cu un cărbune care să îi lumineze drumul. Pornind de la această poveste, irlandezii au început să aprindă napi, pe care îi puneau la geamuri, pentru a-l speria pe Jack. Ajunși în America, irlandezii au ales dovleacul pentru a le aminti de Jack O’Lantern.

Obicei împrumutat de multe popoare

Tradiția de Halloween a fost preluată de multe state. În Spania, pe 1 noiembrie, cu ocazia sărbătorii catolice a tuturor sfinților, se prepară o pâine specială, cu anason și cu glazură de portocale. Aceasta are de obicei forma unui craniu uman și este cunoscută ca „Pan de Muerto” (pâinea morții). În Polonia, oamenii lasă ferestrele larg deschise cu acest prilej, pentru a primi sufletele rătăcite, obicei diferit de tradiția care spune că trebuie să ne ferim de aceste spirite. În Australia, tradiția de Halloween se apropie foarte mult cu cea din America. Astfel, aici copiii se costumează, fac tot felul de năzbâtii și bat la ușile vecinilor, pentru a le cere dulciuri.

Foto: Pixabay

Written By
More from Renate Daily

Cine şi de ce a construit Fort Boyard

Cunoscut pentru emisiunea TV cu acelaşi nume, Fort Boyard are o istorie de secole....
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *