Lucruri neștiute despre Einstein

Savant de renume, Albert Einstein a avut o contribuție uriașă în fizică prin formularea Teoriei Relativității. Există însă multe lucruri interesante despre savant pe care probabil puțini le cunosc.

Geniul cu cap mare

Marele savant avea capul atât de mare la naștere încât Pauline, mama lui, a crezut că a dat naștere unui monstru. Din fericire, după două săptămâni de la naștere, capul copilului s-a mai micșorat, semănând cu unul normal. De asemenea, în copilărie Einstein a fost foarte gras, chiar obez. Cu timpul, el s-a dezvoltat însă normal. Un alt motiv de îngrijorare pe care l-a avut familia lui Einstein au fost problemele de vorbire ale lui din perioada copilăriei. Atunci, el vorbea destul de rar și își repeta în minte propozițiile de mai multe ori înainte de a le spune cu voce tare. Toate aceste probleme au durat până la vârsta de nouă ani, familia lui temându-se că micuțul este un retardat. Au fost doar temeri nefondate însă. Istoricul Otto Neugebauer a relatat chiar o mică anecdotă referitoare la această situație. În timp ce părinții lui Einstein erau foarte îngrijorați din cauză că micuțul nu vorbește, copilul a rupt tăcerea, într-o seară. În timpul cinei, copilul Einstein ar fi spus: „Supa este prea fierbinte!” Bucuroși că micuțul vorbește, în sfârșit, părinții l-au întrebat de ce nu a scos nicio vorbă până atunci. Einstein ar fi răspuns: „Pentru că până acum, totul a fost în ordine”.

Inspirat de o busolă

La vârsta de cinci ani, într-o perioadă când era bolnav și stătea în pat pentru a se însănătoși, Einstein a fost fascinat de o busolă pe care tatăl său i-o adusese pentru ca micuțul să nu se plictisească. Viitorul savant a fost incitat de faptul că în orice parte o întorcea, acul busolei rămânea mereu îndreptat în aceeași direcție. Atunci și-a spus că trebuie să existe o forță neștiută care acționează asupra busolei și s-a decis să o găsească.

A picat examenul de admitere la facultate

Pe când avea 17 ani, în anul 1895, Einstein a dat examen de admitere la Universitatea Politehnică din Elveția. A reușit să treacă examenele de matematică și științe, însă a picat la istorie, limbi străine și la geografie. Din această cauză, Einstein a fost nevoit să se înscrie la o școală de meserii. Anul următor a dat din nou examen de admitere, pe care l-a trecut de data aceasta.

Se crede că a avut un copil nelegitim

Din studierea scrisorilor private ale marelui geniu a reieșit că Einstein ar fi avut o fiică nelegitimă cu una dintre fostele sale studente, Mileva Maric, cu care s-a și căsătorit apoi. Mileva a născut în anul 1902, în casa părinților săi de la Novi Sad, perioadă în care Einstein se afla la Berna. Din scrisori reiese că nașterea a fost una dificilă. Copila, care în scrisori apare ca Lieserl, a fost botezată creștinește, iar numele tatălui acesteia a rămas necunoscut. Există mai multe ipoteze referitoare la soarta lui Lieserl. Astfel, Michele Zackheim scrie în cartea „Fiica lui Einstein” că fetița s-a născut cu deficiențe mentale și că a rămas cu familia Milevei. Copila ar fi murit în urma unei infecții cu scarlatină în anul 1903. O altă ipoteză este că Lieserl ar fi fost dată spre adopție imediat după naștere.

Contractul ciudat impus soţiei

Einstein și Mileva s-au căsătorit în cele din urmă, cei doi având doi copii, Hans Albert și Eduard. Însă, din cauza călătoriilor din ce în ce mai dese apărute ca urmare a succeselor academice, Einstein s-a îndepărtat tot mai mult de soția lui. Se spune că Einstein i-ar fi propus Milevei un contract ciudat pentru a continua să trăiască alături de ea. Contractul nu era de fapt decât o serie de reguli, lucru care reiese și din titlul acestuia, „condiții”. Astfel, Einstein îi cerea soției următoarele: să se asigure că hainele și lenjeria lui sunt mereu curate și aranjate, să îi servească cele trei mese la ore fixe, în camera lui, iar biroul și dormitorul lui să fie curate și disponibile doar pentru el. De asemenea, Einstein îi impunea Milevei să „renunțe la toate relațiile personale pe care cei doi le au atâta timp cât ele nu reprezintă o necesitate socială maximă” și să „înceteze să mai vorbească dacă el cere acest lucru”. Mai mult, pentru a interzice orice urmă de afecțiune între ei, Einstein i-a ordonat soției să „reducă la maximum orice aspect personal al relației lor”, el jurându-i că se va purta cu ea așa „cum se poartă un străin cu o femeie”. Soția i-a acceptat toate aceste pretenții neobișnuite.

Și-a înșelat soția

În anul 1919, Mileva și Einstein au divorțat, principalul motiv fiind desele lui infidelități. Imediat după divorț, Einstein s-a recăsătorit cu verișoara sa, Elsa Lowenthal. De fapt, el intenționa să o ia de nevastă pe Ilse, fiica Elsei dintr-un mariaj anterior. Ilse, care era cu 18 ani mai mică decât Einstein, a refuzat, deoarece îl iubea părintește pe savant. Deși știa despre toate infidelitățile lui, Elsa și-a făcut un scop în a avea grijă de el și în a-i tolera acestuia aventurile. Din scrisori reiese că în timpul căsătoriei cu Elsa, Einstein ar fi avut aventuri cu șase femei, printre care cu Estella, Ethel, Toni și Margarita, „amanta rusoaică”. Celelalte femei sunt cunoscute după inițiale precum M sau L.

Foto: Pixabay

Written By
More from Renate Daily

Tabernas, deşertul din Spania care seamănă cu Vestul Sălbatic

Considerat „singurul deşert din Europa”, Tabernas se află în Almería, provincie în Andaluzia,...
Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *